Update articol:

Arafat: Sper ca de marţi, pacienţi cu COVID să poată fi duşi la spitalul modular de la Pipera

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că spitalul modular de la Pipera este reoperaţionalizat în vederea primirii de pacienţi cu patologia COVID, acesta precizând că speră ca marţi primii bolnavi să poată fi duşi la unitatea sanitară. Arafat a menţionat că România a primit concentratoare de oxigen, acestea urmând a fi duse la Pipera, potrivit news.ro.

Aflat duminică după amiază în vizită la spitalul modular de la Pipera, Raed Arafat a afirmat: „De marţi sperăm că o să înceapă să primească pacienţi”.
Acesta a menţionat că în interior se lucrează, spitalul „este chiar foarte bine pregătit şi urmează să vină şi echipamentele medicale”.
Conform şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spitalul modular va dispune de cel mult 374 de paturi dar, în primă fază, vor fi reoperaţionalizate o sută de paturi.

În ceea ce priveşte personalul medical care va deservi unitatea sanitară, Raed Arafat a arătat că „este în pregătire, va fi personal, va fi de la ASSMB şi va fi suplimentat  şi din personalul din afara ASSMB”
Secretarul de stat din MAI a precizat că România a primit concentratoarele de oxigen solicitate prin Mecanismul European de protecţie civilă.
„Concentratoarele au intrat în ţară şi o să ajungă în noaptea asta la depozitul nostru, care este în zona Prahova, şi mâine dimineaţă vor fi aduse aici”, a menţionat Raed Arafat.

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021