Fostul şef al extremei drepte şi ex-vicecancelar Heinz-Christian Strache a fost inculpat pentru “corupţie”, o premieră după scandalul Ibizagate care a provocat căderea guvernului, a anunţat joi parchetul, relatează AFP.
Acuzaţia vizează “acordarea de avantaje” lui Heinz-Christian Strache în contrapartidă la “susţinerea sa pentru modificarea unei legi” pentru a permite unei clinici să fie agreată de asigurările sociale, au explicat procurorii într-un comunicat.
În 2019, coaliţia între conservatori şi extrema dreaptă a căzut după o capcană întinsă preşedintelui Partidului austriac al libertăţii (FPOe), filmat într-o vilă din Ibiza.
Difuzarea materialului în mass-media a avut loc odată ce acesta a devenit numărul doi al guvernului, şi a provocat un seism politic în Austria şi deschiderea mai multor anchete.
În cadrul acestor anchete, telefonul mobil al lui Strache a fost confiscat şi schimburile de mesaje au dovedit că el a intervenit, după venirea la putere, în 2018, pentru a obţine agrearea unei clinici de către sistemul de securitate socială.
Proprietarul acestei clinici, specializate în chirurgie estetică, era un donator al FPOe şi l-a invitat pe Strache pe iahtul său.
Pedeapsa pe care o poate primi Strache pentru această infracţiune merge de la 6 luni până la 5 ani de închisoare.
Potrivit presei, proprietarul clinicii, audiat de parchet pentru o donaţie de 10.000 de euro către FPOe, este de asemenea inculpat.
De asemenea, el a declarat în cadrul unei audieri la o comisie parlamentară că Heinz-Christian Strache a petrecut patru zile împreună cu el în vacanţă în casa sa din Corfu (Grecia), în 2016.