Compania emirateză Dubai Port World (DP World) a investit 20 de milioane de euro în construirea unui terminal […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a supravegheat, de-a lungul timpului, piața de servicii financiar- bancare din perspectiva protejării […]
Cele trei companii Rețele Electrice au inițiat o licitație publică pe platforma SEAP, în valoare maximă cumulată de […]
Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce […]
Aproximativ jumătate de milion de clienți ai fondului australian UniSuper au avut conturile blocate timp de o săptămână […]
Ministerul Sănătății lansează analiza de piață în vederea atribuirii unui acord cadru pentru achiziția de echipamente medicale pentru […]
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru […]
Perspectivele diferă în industria de private equity în ceea ce privește contextul macroeconomic pentru anul 2024: optimismul predomină […]
Preotul Constantin Necula consideră că România duce lipsă în prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o […]
Nicușor Dan (independent, susținut de ADU) are prima șansă să câștige Primăria Municipiului București, cu aproape 40% (37%) […]
O furtună geomagnetică „extremă” G5 a atins Pământul vineri, a anunţat Centrul de Previziune Meteorologică al NOAA, după […]
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ şi ar putea provoca întreruperi ale reţelelor electrice şi sateliţilor
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ şi ar putea provoca întreruperi ale reţelelor […]
Restricțiile aplicate anul acesta de Guvern la impozitarea în regim de microîntreprindere au determinat o scădere puternică, cu […]
Un număr de 56 de candidaţi îşi dispută fotoliile de primari în Capitală – funcţia de primar general […]
În Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii – de la apărarea Flancului […]
Fostul premier Florin Cîţu şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu sunt la cuţite pentru datoria publică a României, în […]
Oligarhul ucrainean Ihor Kolomoisky este suspectat că a dispus uciderea șefului unei firme de avocatură în urmă cu […]
Diferențele dintre blocurile economice conduse de SUA și cele aliniate la China amenință cooperarea comercială globală și creșterea […]
Președintele chinez Xi Jinping a sosit marți la Belgrad pentru a efectua o vizită de stat în Serbia. […]
Președintele României Klaus Iohannis susține, după întâlnirea avută, marți, cu Joe Biden, că într-un viitor apropiat există speranța […]
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi seară, că a abordat, în discuţia pe care a avut-o cu preşedintele […]
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. […]
Armata israeliană a preluat controlul părții Gazan a trecerii Rafah, a declarat marți un oficial militar israelian. Facilitatea […]
Uniunea Europeană mizează pe China pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia astfel încât să convingă […]
Miliardarul Warren Buffett a încheiat sesiunea de întrebări și răspunsuri a întâlnirii anuale a acționarilor cu o remarcă […]
Președintele chinez Xi Jinping se va îndrepta săptămâna viitoare spre Europa, pentru prima dată în cinci ani, într-o […]
Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrâns deja exporturile către această ţară […]
Sub o presiune politică din ce în ce mai mare, preşedintele american Joe Biden a rupt, joi, tăcerea […]
Poliţia a efectuat zeci de arestări joi, după ce a pătruns în tabăra protestatarilor pro-palestinieni instalată la Universitatea […]
Statele Unite au condus clasamentul țărilor cu cele mai mari cheltuieli militare în 2023, cu 916 miliarde de […]
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken apără dreptul americanilor de a protesta, când a fost întrebat la […]
Cevdet Yılmaz, Vicepreședintele Turciei, a participat în această după amiază, la Dragalina, județul Călărași, la ceremonia de lansare […]
Obligativitatea montării contoarelor de măsurare a energiei electrice produse în instalațiile prosumatorilor a fost instituită prin legislaţia naţională, […]
Curtea de Conturi a publicat situaţia sesizărilor penale adresate organelor de urmărire penală de către instituţie în 2023. […]
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 […]
inisterul Finanţelor vrea să lanseze o platformă de tipul Ghişeul.ro prin intermediul căreia românii din străinătate să poată […]
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul croat Andrej Plenković sunt cotaţi cu cele mai mari şanse, 3 din 5, […]
* Bateria revoluționară poate fi folosită în orice, de la mașini electrice la smartphone-uri Oamenii de știință au […]
PSD este creditat cu 28,4% din intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, PNL cu 26,7%, AUR […]
Rim Kap-Soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România: Foaia de parcurs a Coreei este foarte asemănătoare cu Directiva revizuită privind performanța energetică a clădirilor (EPBD) a UE, vizând atingerea unui consum zero de energie pentru toate clădirile până în 2050
Pentru a combate efectele schimbărilor climatice, Coreea și România vor continua să coopereze atât în proiecte de energie […]
