Pentru ESSA Group, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 379 cazuri noi de […]
EY România lansează o soluție digitală dedicată contribuabililor români, menită să le ușureze una dintre cele mai complexe […]
Contractul pentru achiziţia celor 100 de tramvaie a fost semnat de municipalitate în conformitate cu Legea achiziţiilor publice […]
Comisia Europeană a transferat 14,137 miliarde de euro unui număr de 12 state membre ale UE, în cadrul […]
Ministrul irlandez de finanţe, Paschal Donohoe, a declarat marţi că Irlanda nu intenţionează să majoreze rata impozitului pe […]
Un apartament în Dubai, achiziționat la prețul unuia din Mamaia, poate genera venituri lunare de peste 4.000 de […]
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, în privinţa reformei pensiilor, că în coaliţie nu există, în acest moment, discuţii […]
Belarusul a anunţat marţi viitoarea închidere a ambasadei sale în Canada, în ziua în care premierul canadian, Justin […]
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi la Bruxelles, la finalul summitului european, că UE are ”nevoie să-şi […]
Constructorul auto american Ford Motor Co urmează să anunţe miercuri că va dezvolta două noi platforme dedicate vehiculelor […]
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a susţinut, marţi, că Uniunea Europeană va aloca României prin Planul Naţional de Redresare […]
Ţările din întreaga lume au strâns anul trecut 53 de miliarde de dolari prin taxarea firmelor pentru emisiile […]
Grupul auto german VW Group a primit o ofertă de 7,5 miliarde de euro pentru marca de automobile […]
Autorităţile germane vor analiza noi modalităţi prin care să controleze majorarea chiriilor, în condiţiile în care Vonovia SE […]
Criptomoneda bitcoin s-a ieftinit marţi, după o creştere de două procente înregistrată luni ca urmare a unor mesaje […]
Premierul Florin Cîţu a anunţat că în următoarea şedinţă de Guvern, care va avea loc joi sau vineri, […]
Premierul Florin Cîţu a afirmat că miniştrii care nu vor face reforme în companiile de stat cu pierderi […]
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc miercuri, în plen reunit, pentru a fi prezentat Planul Naţional de Rezilienţă […]
Kremlinul a declarat marţi că “regretă” recomandarea făcută de Uniunea Europeană companiilor sale aeriene de a evita spaţiul […]
În perioada 31 mai – 1 iunie se va desfăşura un maraton de vaccinare anti-COVID dedicat adolescenţilor între […]
Platforma de vaccinare va fi optimizată începând de miercuri şi va permite programarea persoanelor în centre cu vaccin […]
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marţi, referitor la creşterea alocaţiilor pentru copii, că aşteaptă “cu maxim interes” […]
CEC Bank derulează o campanie promoțională prin care creditele de nevoi personale cu dobândă fixă sunt disponibile cu […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 381 cazuri noi de […]
Preşedintele Joe Biden a condamnat luni deturnarea “scandaloasă” spre Minsk a unui avion de linie european pentru a […]
Persoanele fizice trebuie să depună până marţi, 25 mai, Declaraţia unică aferentă veniturilor realizate în anul 2020 şi/sau […]
Un program de investiţii european de trei miliarde de euro destinat Belarus va rămâne îngheţat până când această […]
Certificatul verde digital va înlesni libera circulaţie, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat însă că […]
Cancelarul german Angela Merkel a calificat luni drept ”necredibile” justificările date de autorităţile din Belarus pentru deturnarea unui […]
Producătorul german de ciment HeidelbergCement îşi vinde pentru 2,3 miliarde de dolari activele din California şi Arizona furnizorului […]
Uniunea Europeană a exportat anul trecut aproape 5,2 milioane de maşini (vehicule pe benzină, pe motorină, electrice şi […]
Angajaţii fabricii Renault-Nissan din Tamil Nadu, sudul Indiei, nu se vor prezenta la muncă începând de miercuri, deoarece […]
Lumea este “în război” împotriva COVID-19, a declarat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cerând comunităţii internaţionale […]
Autoritatea de Reglementare a Concurenţei din Italia a anunţat luni că a amendat operatorul aerian low-cost Ryanair cu […]
In luna iunie 2021 vor incepe cursurile programului GreenFields Academy, pe parcursul caruia fermierii romani vor invata sa […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 230 cazuri noi de […]
Directorul general al producătorului de automobile electrice Tesla, Elon Musk, a scris sâmbătă pe Twitter că între monedele […]
Preşedintele parlamentului iranian a declarat că acordul de monitorizare a activităţilor nucleare de către Agenţia Internaţională pentru Energie […]
Şeful agenţiei pentru securitare cibernetică din Germania, Arne Schoenbohm, a declarat, sâmbătă, că spitalele din ţară ar putea […]
