În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.768 cazuri noi de […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni în România, anunţă Comitetul naţional de coordonare a activităţilor […]
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, afirmă că social-democraţii nu se pot erija în judecători şi că […]
Premierul Florin Cîţu afirmă că aşteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătăţii, punctând că discuţiile […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.265 cazuri noi de […]
Piața neagră a țigaretelor se situează în martie 2021 la 9,9% din totalul consumului, în creștere cu 1,3 […]
Preţul energiei pe bursă a crescut semnificativ, cu aproape 86%, în martie 2021, faţă de anul trecut
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o […]
Ant Group analizează opţiuni pentru ca fondatorul Jack Ma să îşi vândă participaţia la furnizorul de servicii financiare […]
Serviciul secret FSB din Rusia a anunţat sâmbătă că a fost dejucat un atac asupra preşedintelui belarus Aleksandr […]
Locuitorii din Israel nu mai trebuie să poarte mască de protecţie în aer liber, un nou semnal că […]
Cehia expulzează 18 diplomaţi ruşi pentru implicare în explozia din 2014 de la un depozit de muniţii
Republica Cehă expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse […]
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că “trebuie să definim linii roşii clare cu Rusia”, afirmând că este […]
Prim-ministrul Florin Cîţu le-a cerut miniştrilor să accelereze reformele în ministerele pe care le conduc, dar şi în […]
Recalcularea pensiilor din România este un proces care trebuie parcurs cu atenţie şi respect faţă de beneficiari, dar […]
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că apreciază activitatea premierului şi îl susţine pe Florin Cîţu, afirmând, […]
Elveţia a devenit sâmbătă a treia ţară, după Finlanda şi Austria, care se oferă să găzduiască un viitor […]
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a discutat vineri cu ambasadorul Austriei în România, Isabel Rauscher, despre […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.474 cazuri noi de […]
Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România au semnat ieri un protocol de colaborare privind susținerea […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.264 cazuri noi de […]
BRK Financial Group SA informează investitorii că, începând cu data de 19 aprilie 2021 ora 8:00 (ora locală), […]
Consiliul de Administrație Chimcomplex a admis la majorarea de capital ofertanții care au putut vărsa ca prime de […]
CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, acordă […]
Un dur schimb de replici i-a opus joi pe miniştrii de externe turc, Mevlut Cavusoglu, şi grec, Nikos […]
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, reclamă aderarea ţării sale la NATO şi UE în faţa ameninţării ruse şi îi […]
50.000 euro investiție în prima locație deschisă în cadrul sistemului de franciză „Prepelițescu Urban Food”. Restaurantul francizat se […]
EQS este prima limuzină luxury complet electrică din portofoliul Mercedes-EQ și redefinește acest segment. De asemenea, EQS este […]
Începând din data de 7 aprilie 2021, Hugo Araujo este noul CEO al SIBS Romania, una dintre cele […]
În perioada 15 aprilie – 5 mai, fanii Mi se pot bucura de reduceri de până la 30%, […]
Memorandumul care stabileşte principiile care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit […]
Guvernul a aprobat joi programul de susţinere a producţiei de usturoi, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor […]
Preşedintele SUA, Joe Biden, îşi menţine propunerea de a organiza un summit cu omologul său rus Vladimir Putin […]
Banca Transilvania susţine antreprenorii printr-o nouă iniţiativă pentru solidarizarea românilor, Bucureştiul Întreprinzător 3.0 BT continuă iniţiativele similare începute […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.852 cazuri noi de […]
Iulian Iancu, CNR-CNE: “Potenţialul energetic al României în noul context strategic este uriaş”
Organizată în ziua de 14 aprilie 2021 de către CNR-CME și Siemens Energy, Conferința „Soluții tehnologice noi pentru […]
Economia zonei euro stă în continuare în cele două cârje ale stimulentelor monetare şi fiscale, iar aceste cârje […]
O eventuală suspendare a vaccinului anti-COVID-19 produs de compania americană Johnson & Johnson ar putea să întârzie cu […]
Sporurile nu trebuie inventate pentru a creşte artificial venitul, ci trebuie un salariu de bază care să reflecte […]
Şase candidaţi pentru posturi de ambasadori, printre care Andrei Muraru – propus pentru Statele Unite ale Americii şi […]
Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că România este “tot mai aproape de revenirea la normalitate”, precizând că […]
