Industria de media și divertisment din România ar urma să crească în acest an cu 8,09% comparativ cu […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA anunță că circulația feroviară se desfășoară, la această oră, doar pe […]
AMAIS lansează “Ghid de angajare a nevăzătorilor” și propune 9 meserii pentru aceștia
Programator, specialist în resurse umane, profesor sau psiholog: sunt doar câteva dintre meseriile pe care o persoană cu […]
PeliPartners a asistat dezvoltatorul polonez Scallier în tranzacția prin care acesta a achiziționat de la grupul Oasis, pe […]
Grupul IULIUS continuă proiectele investiționale de dezvoltare a conceptelor de retail Family Market destinate comunităților în expansiune, în […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, crede că Liviu Dragnea nu poate reveni deocamdată legal, statutar în partid şi afirmă […]
Banca Naţională a României confirmă creşterea economică “peste aşteptări”, a transmis, marţi, premierul Florin Cîţu, care a adăugat […]
Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Europa, este în stadiul final al negocierilor pentru achiziţionarea […]
Prinţul Harry, care s-a retras împreună cu soţia sa, Meghan Markle, din Casa Regală britanică, îşi va publica […]
Gimnasta americană Kara Eaker, în vârstă de 18 ani, a fost diagnosticată cu Covid-19 în timpul cantonamentului de […]
China a negat marţi responsabilitatea atacului care a vizat serverele Microsoft, calificând drept “lipsite de fundament” şi “iresponsabile” […]
Candidatul stângii radicale Pedro Castillo a fost proclamat luni câştigător al alegerilor prezidenţiale din Peru de către autoritatea […]
Conform documentelor strânse de procurori şi Poliţia Română, Clotilde Armand a pierdut alegerile, a afirmat luni seara preşedintele […]
România arată ca o ţară neguvernată, iar premierul Florin Cîţu stă mai mult pe scene şi îşi face […]
Un judecător federal a validat luni decizia unei universităţi de a impune vaccinul anti-COVID-19 studenţilor şi personalului, relatează […]
Preşedintele american Joe Biden şi-a îndemnat luni concetăţenii să se vaccineze anti-COVID-19, după ce persoanele nevaccinate au contribuit […]
Ministrul american al justiţiei, Merrick Garland, a interzis luni echipelor sale să utilizeze mandate sau convocări judiciare pentru […]
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că se va putea discuta despre o majorare a alocaţiilor de hrană […]
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, la finele primelor cinci luni din 2021, la aproximativ 527,5 miliarde […]
Pierderile din reasigurare în urma recentelor inundaţii din Europa vor ajunge probabil în total la 2 – 3 […]
În mai puţin de două secole, încălzirea climatică a remodelat profund peisajul Alpilor elveţieni, unde topirea gheţarilor a […]
Opoziţia ungară şi mai multe organizaţii de presă au cerut luni guvernului condus de Viktor Orban clarificări asupra […]
Aproximativ 2.500 de persoane au primit interdicţia de a se urca la bordul feriboturilor către insulele greceşti doar […]
Agenţia europeană pentru frontiere Frontex va desfăşura săptămâna viitoare 60 de poliţişti de frontieră la graniţa Lituaniei cu […]
Traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă se apropie de 800.000 în luna iulie, în scădere cu […]
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a discutat, luni, cu vice-preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare […]
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că evaluează folosirea medicamentului împotriva artritei Kineret pentru tratarea pacienţilor […]
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 334 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni […]
Una din şase persoane care au folosit aplicaţiile online de întâlniri a fost victima fenomenului de publicare a […]
Rata anuală a inflaţiei este posibil să crească mai pronunţat pe orizontul apropiat de timp decât s-a anticipat […]
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de luni, proiectul de hotărâre privind avizarea contractelor […]
Vaccinul împotriva COVID-19 de la Pfizer/BioNTech nu sporeşte riscul apariţiei unor probleme cardiovasculare grave (infarct, AVC sau embolie […]
Guvernul de la Madrid a aprobat luni fuziunea între creditorii spanioli Unicaja Banco şi Liberbank, într-o tranzacţie finanţată […]
Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României estimează că activitatea economică îşi va continua creşterea în […]
Cazul Pegasus, un software fabricat de o companie israeliană, la care guverne au recurs pentru a spiona militanţi, […]
Ministrul Mediului, Barna Tanczos spune că a semnat scrisoarea inițiată de Austria prin care este criticată strategia forestieră a UE pentru […]
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a afirmat luni, într-o conferinţă de presă, că este adeptul programelor […]
Economia germană, cea mai importantă economie europeană, este pe punctul de a recupera terenul pierdut în perioada pandemiei […]
Preţul ţiţeiului a scăzut semnificativ luni, după ce grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi […]
Tenorul Vlad Miriță și antreprenorul Dan Cîrstea lansează un nou proiect, ferma de animale Moșia Chindia. Aceasta este […]
