Update articol:

Banca Internaţională de Investiţii vrea să listeze o nouă emisiune de obligațiuni la BVB

Banca Internaţională de Investiţii vrea să listeze o nouă emisiune de obligațiuni la BVB
 - poza 1

Banca Internaţională de Investiţii (IIB) a selectat un consorțiu de intermediari în vederea unei noi emisiuni de obligațiuni, potrivit unui anunț transmis Bursei de Valori București.

Conform acestuia, IIB a numit BT Capital Partners, BRD – Groupe Societe Generale și ING BANK NV, pentru a acționa în calitate de intermediari în legătură cu o potențială nouă emisiune de obligațiuni care să fie admise la tranzacționare pe Bursa de Valori București.

Intermediarii vor organiza întâlniri cu investitorii și conferințe telefonice cu aceștia în București, precum și în alte locuri din Europa, începând cu data de 2 octombrie 2018.

În ultimii ani, International Investment Bank a atras, prin trei oferte de obligaţiuni lansate în ţara noastră, în total, 215 milioane de euro, şi a acordat finanţări unor companii precum Agricover, Avicola Buzău, Fabrica de Lapte, MEP Retail, Iulius Group, dar şi Romcab, companie intrată în insolvenţă, în luna februarie 2017.

IIB este o instituţie de dezvoltare multilaterală fondată în 1970, în baza Acordului interguvernamental de instituire a IIB şi a Cartei sale.
România are o cotă de 5,86% din capitalul IIB, ceilalţi membri fiind Rusia (47,63%), Bulgaria (13,4%), Ungaria (12,7%), Cehia (9,64%), Slovacia (6,82%), Cuba (1,7%), Vietnam (1,17%) şi Mongolia (1,08%).

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (03/08/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (03/08/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.07.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (03/08/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/08/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27-31.07.2026