Update articol:

BCR lansează prima emisiune de obligațiuni verzi în RON, în valoare totală de 500 de milioane de lei

Banca Comercială Română (BCR) lansează prima emisiune de obligațiuni verzi în valoare de 500 de milioane de lei, continuându-și astfel strategia de diversificare a surselor de finanțare și contribuind la dezvoltarea pieței de capital din România. Această primă emisiune de obligațiuni verzi se înscrie în demersurile companiei de aliniere la criteriile ESG (Environmental, Social and Governance), cu scopul de a genera dezvoltare economică durabilă, de a încuraja comportamentele responsabile față de mediu și de a reduce inegalitățile sociale, potrivit unui comunicat al băncii .

În ultimii doi ani, banca a emis obligațiuni în valoare de 2,1 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București.

Emisiunea constă în obligațiuni senior preferențiale cu o maturitate de 7 ani și reprezintă prima tranzacție cu obligațiuni verzi a BCR, urmând să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating preconizat pe termen lung de BBB+ din partea Fitch.

Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, rata dobânzii fiind stabilită cu succes la 5,00%, ceea ce reflectă performanța solidă a băncii. Distribuția a fost echilibrată între fonduri de pensii, firme de administrare de active, companii de asigurări și instituții de credit, beneficiind de asemenea de participarea notabilă a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a International Finance Corporation (IFC).

Ne bucurăm să anunțăm astăzi prima emisiune de obligațiuni verzi, care reflectă doar o parte din munca pe care o depunem zilnic pentru inovarea proceselor financiare. Ne-am asumat o abordare integrată de business responsabil în toate soluțiile pe care le propunem clienților, dar și printr-un dialog constant cu România SA și România SRL. Considerăm că de aici pleacă transformarea sustenabilă a economiei și venim în sprijinul mediului de afaceri cu toate informațiile necesare dezvoltării durabile, dar și cu cele mai potrivite structuri și surse de finanțare. Avem o viziune clară despre procesele de afaceri sustenabile, care includ reinventarea modului în care dezvoltăm produse și servicii. În plus, considerăm că implementarea criteriilor ESG, atât în activitatea noastră de bază, în politica de investiții și în soluțiile propuse clienților, este o modalitate de a răspunde nevoilor prezentului fără a compromite resursele. Iar aceasta este datoria pe care o avem noi toți față de generațiile viitoare”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Conform BCR, emisiunea de obligațiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condițiile în care la finalul primei zile de subscriere registrul de ordine era acoperit cu mult peste suma maximă vizată de 500 de milioane de lei, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei.

Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o dețină băncile pentru a absorbi pierderile, cerințele minime pentru fonduri proprii și pasive eligibile (MREL) și ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluție.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi piețe de capital), precum şi societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private, a băncilor de locuințe și a serviciilor bancare.

 

 

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021