Update articol:

BERD a împrumutat Primăria București cu 555 milioane lei, pentru ca aceasta să poată achita obligaţiunile municipale emise pe bursă în 2015

Mark Davis, BERD: Ne bucurăm că putem continua sprijinul nostru pentru oraș și pentru oamenii săi și, în ciuda condițiilor nefavorabile de piață, pentru a menține încrederea investitorilor în piața de obligațiuni din România și la Bursa de Valori București

Municipiul Bucureşti a contractat un împrumut de la BERD în valoare de 555 milioane lei pentru refinanţarea emisiunii de obligaţiuni municipale din 2015, parte a datoriei contractate în 2005 prin intermediul emisiunii de euroobligaţiuni, arată un comunicat de presă.

În data de 24.04.2020 a fost semnat contractul de împrumut dintre Municipiul Bucureşti şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin care Banca a acordat Municipiului o finanţare în sumă de 555 milioane lei, pe o perioadă de până la 3 ani, în vederea refinanţării datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni din 2015, scadentă anul acesta, parte a unui împrumut contractat în anul 2005.

În contextul evenimentelor recente cauzate de criza COVID-19, situaţia de incertitudine, precum şi gradul accentuat de volatilitate şi instabilitate al pieţelor financiar-monetare a determinat Municipiul Bucureşti să renunţe la proiectul în desfăşurare a unei noi emisiuni de obligaţiuni şi să caute soluţii alternative de finanţare într-o piaţă în continuă schimbare de la o zi la alta, a transmis Primăria.

În aceste condiţii, BERD, cel mai mare investitor instituţional străin din România şi partener cu tradiţie al Municipiului Bucureşti, a anunţat un fond de urgenţă denumit ‘Pachetul Solidarităţii’ şi a supus aprobării în regim de urgenţă o soluţie de finanţare pentru contracararea impactului financiar al pandemiei generate de coronavirus.

Municipiul Bucureşti îşi menţine în continuare angajamentul privind programul de obligaţiuni, având intenţia de a reveni pe pieţele de capital la momentul în care condiţiile de piaţă se vor stabiliza şi vor deveni avantajoase pentru Capitală.

Mark Davis, director regional BERD pentru România și Bulgaria, a declarat: „Răspunsul flexibil și rapid al BERD permite Bucureștiului, partenerul nostru de lungă durată, să-și refinanțeze cu succes programul de obligațiuni ajuns la maturitate. Ne bucurăm că putem continua sprijinul nostru pentru oraș și pentru oamenii săi și, în ciuda condițiilor nefavorabile de piață, pentru a menține încrederea investitorilor în piața de obligațiuni din România și la Bursa de Valori București. ”

El a adăugat: „BERD rămâne angajată să ajute orașul să se pregătească pentru plasamentele de obligațiuni viitoare, inclusiv obligațiuni verzi.”

 Gabriela Firea, Primar General al Municipiului Bucureşti a declarat: ‘Mă bucur că am finalizat cu succes această procedură extrem de dificilă într-un moment delicat pentru piaţa financiară. Sunt conştientă că Municipiul Bucureşti este perceput ca un emitent important pe piaţa de obligaţiuni municipale din România şi ţin să precizez că intenţionăm să revenim în această calitate de îndată ce piaţa se va stabiliza. Mulţumesc BERD, partenerul nostru de tradiţie, pentru implicare, eforturile depuse şi susţinerea Municipiului Bucureşti.’

În 2018, Firea a refinanțat printr-o emisiune pe bursă tranșa din împrumutul din 2015 scadentă. În 2015, primarul Sorin Oprescu a apelat la investitorii de pe piața de capital, printr-o emisiune de 2,2 miliarde lei, în 4 tranșe, pentru a plăti obligaţiunile de 500 de milioane de euro, emise în 2005, de Adriean Videanu, pentru autobuze Mercedes.