Update articol:

Bode: Povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat; mâine, de la ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune

Sursa foto: facebook.com/metrorexoficial.ro

Magistrala de metrou Drumul Taberei va fi dată în funcţiune marţi, începând cu ora 12:00, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, pe Facebook.

“După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor. A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative. Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!”, a scris Bode.

Membrii Comisiei Centrale de Recepţie la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 şi cei ai Comisiei de Punere în Funcţiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare şi, totodată, în trafic cu călători, a anunţat, vineri seara, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

“Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate – şi anume, cel de recepţie la terminarea lucrărilor şi cel de punere în funcţiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători. Suntem acum în situaţia în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureştenii pot să folosească cel mai aşteptat mijloc de transport din această zonă, şi anume, metroul din drumul Taberei. A fost o muncă titanică, începută din prima zi a mandatului meu de ministru, pentru a putea să le ofer bucureştenilor, din zona Drumul Taberei şi nu numai, ceea ce aşteptau de atâţia ani. Mulţumesc tuturor acelora care au făcut posibil să ajungem astăzi la acest deznodământ extrem de fericit pentru bucureşteni”, a declarat ministrul de resort, Lucian Bode.

Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (01/10/2020)

Decizia ASF nr. 1168/30.09.2020

PREBET SA AIUD (PREB) (01/10/2020)

Notificare prag detineri/vot>20%

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (01/10/2020)

Publicare anunt privind selectia membrilor Directoratului

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (01/10/2020)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

TERAPLAST SA (TRP) (01/10/2020)

TeraPlast solicita ajutor de stat pentru investitii de 7,9 mil EUR