Bogdan Pleșuvescu, Director General Adjunct al Băncii Transilvania, atrage atenția că dificultățile economice, care au afectat inițial companiile mici, încep să se manifeste și în rândul companiilor mijlocii și mari. În acest context, finanțatorii trebuie să își dezvolte competențele pentru a identifica firmele care pot fi redresate și pentru a direcționa capitalul către susținerea activității acestora, a declarat reprezentantul BT la Banking Forum, eveniment organizat de Financial Intelligence, pe 2 noiembrie, la București.
„Trăim într-o perioadă de incertitudine reală, fie că vorbim despre contextul geopolitic, despre situația internă, despre fiscalitate sau reglementare”, a declarat Bogdan Pleșuvescu.
Potrivit acestuia, efectele mediului economic dificil se extind către categorii tot mai mari de companii. „În acest context, din păcate, vedem tot mai multe companii care întâmpină dificultăți. Inițial, acestea au apărut în rândul companiilor mici, însă acum efectele încep să se vadă și la nivelul companiilor mijlocii și chiar al celor mari.”
-
Finanțatorii trebuie să decidă unde merită alocat capital suplimentar pentru salvarea companiilor
Bogdan Pleșuvescu consideră că băncile vor avea un rol tot mai important în restructurarea companiilor aflate în dificultate, iar capacitatea de evaluare a perspectivelor de redresare va deveni esențială.
„Trebuie să alocăm capital și pentru salvarea acestor companii. Cred că, în următoarea perioadă, cel puțin la nivelul finanțatorilor, competențele interne vor face o diferență foarte mare în astfel de situații. Vorbim despre capacitatea de a discerne cu adevărat care sunt companiile care pot fi salvate și unde merită să aloci bani suplimentari pentru salvarea lor.”
În același timp, băncile trebuie să poată identifica situațiile în care continuarea finanțării nu mai reprezintă o soluție viabilă. „În egală măsură, trebuie să putem identifica și situațiile în care falimentul este singura soluție rămasă, iar creditorii își mai pot recupera creanțele doar prin valorificarea bunurilor companiei. Este o zonă în care cred că va fi nevoie de o creștere semnificativă a competențelor.”
-
Pleșuvescu: În restructurare și insolvență, finanțatorii vor duce greul
Directorul General Adjunct al BT a explicat că responsabilitatea finanțării unei companii aflate în dificultate revine, de cele mai multe ori, băncii care are deja o relație de creditare cu aceasta. „Zona de restructurare și insolvență este una în care finanțatorii vor duce greul. O companie care întâmpină dificultăți și care are deja un finanțator are șanse foarte mici să obțină de la o altă bancă finanțarea capitalului de lucru necesar în perioada de redresare. Astfel, responsabilitatea revine, de cele mai multe ori, băncii care finanțează deja compania.”
În acest context, Bogdan Pleșuvescu a subliniat importanța colaborării dintre bănci și practicienii în insolvență, astfel încât resursele financiare suplimentare să fie utilizate pentru relansarea activității economice, nu pentru plata datoriilor istorice.
„Avem foarte multe discuții cu practicienii în insolvență despre modalitățile prin care putem direcționa bani către companiile aflate în dificultate. Este esențial să ne asigurăm că acești bani nu sunt folosiți pentru acoperirea creanțelor din trecut, ci pentru finanțarea activității curente, astfel încât compania să poată genera din nou profit și, ulterior, să își acopere și obligațiile anterioare. Aici trebuie să lucrăm la mentalitatea tuturor creditorilor, a instanțelor și, cel mai important, a antreprenorilor.”
Reprezentantul BT consideră că este necesară și o schimbare a modului în care este privit rolul sistemului bancar în economie. „Când vorbim de capital, băncile sunt privite în prezent aproape exclusiv ca finanțatori, fie ai statului, fie ai mediului privat, ori ca furnizori de taxe. Cred că acesta este un neajuns. Trebuie să existe un parteneriat între stat și finanțatori, iar acest parteneriat trebuie să fie în beneficiul clienților.”
-
România pierde capital uman, în timp ce șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat
O altă problemă majoră semnalată de Bogdan Pleșuvescu este deficitul de capital uman, pe fondul evoluțiilor demografice și al dificultăților de integrare a tinerilor pe piața muncii. „România se confruntă cu un deficit foarte mare de capital uman. Avem un spor natural negativ și o rată îngrijorătoare a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani. Importăm forță de muncă, dar nu reușim să îi cointeresăm suficient pe tinerii noștri să lucreze în România.”
Potrivit acestuia, lipsa oportunităților profesionale contribuie la emigrarea tinerilor cu competențe dezvoltate. „Tinerii care au aptitudini dezvoltate și nu își găsesc un loc de muncă în România aleg foarte ușor să emigreze. Asistăm astfel la o pierdere de capital uman, în timp ce o parte dintre cei care rămân nu reușesc să își găsească un loc de muncă sau nici măcar nu îl caută.”
Bogdan Pleșuvescu a subliniat că atât statul, cât și mediul privat trebuie să contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale ale noilor generații.
„Aici este nevoie de intervenția antreprenorilor, dar și a statului. Vedem deja companii private care dezvoltă școli profesionale pentru a-și asigura forța de muncă în comunitățile în care activează. Trebuie să lucrăm împreună, pentru că acești tineri reprezintă viitorii antreprenori și viitoarea clasă de mijloc a României.”
-
Banca Transilvania: Educația antreprenorială este o investiție în viitoarea generație de antreprenori
Reprezentantul BT a evidențiat și rolul băncilor în dezvoltarea educației antreprenoriale, dincolo de activitatea tradițională de creditare. „Băncile au investit întotdeauna, dincolo de finanțare, în programe de educație antreprenorială. Banca Transilvania este recunoscută ca banca oamenilor întreprinzători. Am alocat întotdeauna timp, resurse și spațiu pentru educația antreprenorială, inclusiv în rândul tinerilor aflați la început de drum, pentru a contribui la formarea următoarei generații de antreprenori.”