- Singapore, România și Irlanda au atât o creștere economică extrem de rapidă, cât și reduceri mari ale emisiilor de CO2.
- Din 2005, 32 de țări cu o populație de cel puțin un milion de oameni au decuplat absolut emisiile de creșterea economică, atât pentru emisiile terestre (cele din interiorul granițelor naționale), cât și pentru emisiile de consum (emisiile încorporate în bunurile consumate într-o țară).
- Între 1990 și 2019, emisiile globale de CO2 au crescut cu 56%
În ultimii 30 de ani s-au înregistrat progrese imense în îmbunătățirea calității vieții pentru o mare parte a lumii. Sărăcia extremă – numărul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1,90 USD pe zi – a scăzut cu aproape două treimi, de la 1,9 miliarde la aproximativ 650 milioane. Speranța de viață a crescut în cea mai mare parte a lumii, împreună cu alfabetizarea și accesul la educație, în timp ce mortalitatea infantilă a scăzut. În ciuda percepțiilor contrare, persoana medie născută astăzi are probabil acces la mai multe oportunități și la o calitate a vieții mai bună decât în orice alt moment al istoriei umane. O mare parte din această creștere a bunăstării umane a fost propulsată de creșterea economică rapidă, determinată în mare parte de politica industrială condusă de state, în special în țările cu venituri sărace până la mijlocii.
Totuși, această creștere a avut un cost: între 1990 și 2019, emisiile globale de CO2 au crescut cu 56%. Din punct de vedere istoric, creșterea economică a fost strâns legată de creșterea consumului de energie – și, în special, de creșterea emisiilor de CO2 – determinându-i pe unii să susțină că o lume mai prosperă este una care are un impact mai mare asupra mediului nostru natural și asupra climei, potrivit unui articol al Breakthrough Institute. Există o dezbatere academică aprinsă cu privire la capacitatea noastră de a „decupla absolut” emisiile și creșterea economică- adică măsura în care adoptarea tehnologiei energiei curate poate duce la scăderea emisiilor, în timp ce creșterea economică continuă.
Cu toate acestea, în ultimii 15 ani, ceva a început să se schimbe. Mai degrabă decât un secol XXI dominat de cărbune, pe care modelul energetic l-a prevăzut, utilizarea globală a cărbunelui a atins punctul culminant în 2013 și este acum în declin structural. Am reușit să facem energia curată ieftină, costurile de stocare a energiei solare și bateriilor scăzând de 10 ori din 2009. Lumea a produs mai multă energie electrică din energie curată – solară, eoliană, hidro și nucleară – decât din cărbune în ultimii doi ani. În plus cererea pentru petrol este în scădere și companiile se așteaptă la un declin în continuare, pe măsură ce consumatorii trec din ce în ce mai mult la vehiculele electrice.
Lumea se confruntă cu o decuplare relativă între creșterea economică și emisiile de CO2, emisiile pe unitate de PIB scăzând în ultimii 60 de ani. Acesta este cazul chiar și în țări precum India și China care au cunoscut o creștere economică rapidă. Dar decuplarea relativă este insuficientă într-o lume în care emisiile globale de CO2 trebuie să atingă vârful și să scadă în următorul deceniu pentru a ne oferi o șansă de a limita încălzirea sub 2 ℃, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris.
Din fericire, există dovezi din ce în ce mai mari că lumea este pe calea de a decupla absolut emisiile de CO2 și creșterea economică – emisiile globale de CO2 este posibil să fi atins vârful în 2019 și este puțin probabil să crească substanțial în următorul deceniu. Deși un vârf al emisiilor este doar primul și cel mai ușor pas către atingerea în cele din urmă a emisiilor zero necesare pentru a opri încălzirea globală, acest lucru demonstrează că legăturile dintre emisii și activitatea economică nu sunt o lege imuabilă, ci mai degrabă pur și simplu un rezultat al mijloacelor noastre actuale de producere a energiei.
În ultimii ani, am văzut din ce în ce mai multe exemple de decuplare absolută – creștere economică însoțită de scăderea emisiilor de CO2. Din 2005, 32 de țări cu o populație de cel puțin un milion de oameni au decuplat absolut emisiile de creșterea economică, atât pentru emisiile terestre (cele din interiorul granițelor naționale), cât și pentru emisiile de consum (emisiile încorporate în bunurile consumate într-o țară). Această listă include Statele Unite, Japonia, Mexic, Germania, Regatul Unit, Franța, Spania, Polonia, România, Olanda, Belgia, Portugalia, Suedia, Ungaria, Belarus, Austria, Bulgaria, El Salvador, Singapore, Danemarca, Finlanda, Slovacia, Norvegia, Irlanda, Noua Zeelandă, Croația, Jamaica, Lituania, Slovenia, Letonia, Estonia și Cipru.
Analiştii Breakthrough Institute explică: “Pentru a ne califica ca având o decuplare absolută, este necesar ca țările incluse în această analiză să treacă patru filtre separate: o populație de cel puțin un milion (pentru a concentra analiza pe cazuri mai reprezentative), scăderea emisiilor teritoriale în perioada 2005-2019 (pe baza unei regresii liniare), scăderea emisiilor de consum și creșterea PIB-ului real (pe baza parităţii puterii de cumpărare, folosind constant USD internaţional 2017). Am ales să nu includem 2020 în această analiză, deoarece nu este deosebit de reprezentativ pentru tendințele pe termen lung, iar estimările privind consumul și emisiile teritoriale nu sunt încă disponibile pentru multe țări.
Există o gamă largă de rate de creștere economică în perioada 2005-2019 în rândul țărilor care experimentează o decuplare absolută. Oarecum contraintuitiv, nu există o relație semnificativă între rata de creștere economică și magnitudinea reducerilor de emisii din cadrul grupului. Deși este puțin probabil să existe cel puțin o legătură între cei doi factori, există o mulțime de exemple de țări (de exemplu, Singapore, România și Irlanda) care au atât o creștere economică extrem de rapidă, cât și reduceri mari ale emisiilor de CO2.
Una dintre criticile primare ale unor analize anterioare ale decuplării absolute este aceea că ignoră scurgerile. Mai exact, delocalizarea producției din țările cu venituri ridicate din ultimele trei decenii în țări precum China a dus la scăderi „iluzorii” ale emisiilor, unde emisiile asociate consumului țării cu venituri mari sunt pur și simplu expediate în străinătate și nu mai apar în contabilitatea emisiilor teritoriale. Există un anumit adevăr în această critică, deoarece a existat o creștere semnificativă a emisiilor înglobate în importurile din țările în curs de dezvoltare între 1990 și 2005. Cu toate acestea, după 2005, schimbările structurale din China și o piață internă în creștere au dus la inversarea acestor tendințe; cantitatea de emisii „exportate” din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare a scăzut de fapt în ultimii 15 ani.
Aceasta înseamnă că, pentru multe țări, atât emisiile teritoriale, cât și emisiile de consum (care includ orice emisii „exportate” către alte țări) au scăzut în comun. De fapt, în medie, emisiile de consum au scăzut ușor mai repede decât emisiile teritoriale începând cu 2005 în cele 32 de țări pe care le identificăm ca având o decuplare absolută.
Există o variație destul de mare în măsura în care aceste țări și-au redus emisiile teritoriale și de consum din 2005. Unele țări – precum Marea Britanie, Danemarca, Finlanda și Singapore – au înregistrat emisii teritoriale în scădere mai rapidă decât a emisiilor de consum, în timp ce SUA, Japonia, Germania și Spania (printre altele) au înregistrat scădere mai rapidă a emisiilor de consum.
Este posibilă decuplarea absolută. Nu există nicio lege fizică care să impună creșterea economică – și creșteri mai mari ale bunăstării umane – în mod necesar legate de emisiile de CO2. Toate serviciile pe care ne bazăm astăzi care emit combustibili fosili – electricitate, transport, încălzire, alimente – pot fi în principiu înlocuite cu surse alternative de carbon aproape zero, deși acestea sunt mai mature în unele sectoare (electricitate, transport, clădiri) decât în altele (procese industriale, agricultură).
Acest lucru nu înseamnă că o creștere economică infinită este de dorit (sau chiar posibilă), în special având în vedere că se așteaptă ca populația globală să înceapă să se micșoreze până la sfârșitul secolului XXI (și cu mult înainte de aceasta în majoritatea țărilor în prezent bogate). Vor exista unele compromisuri între creșterea economică și atenuarea climei – mai ales dacă lumea va îndeplini obiectivele ambițioase de zero emisii. Dar este posibil să ne imaginăm o lume prosperă, egală și cu emisii zero; într-adevăr, toate scenariile de emisii viitoare utilizate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) fac exact acest lucru”.
Breakthrough Institute a analizat câteva cazuri specifice de țări mai mari care au decuplat absolut emisiile și PIB-ul în ultimii 15 ani.
SUA
Reducerile emisiilor din SUA au fost rezultatul unei game largi de factori; Aceasta include trecerea de la generaţia cărbunelui la gazul natural cu emisii reduse de carbon, extinderea rapidă a producției eoliene și solare, consumul redus de energie industrială, consumul redus de energie electrică în clădiri și reducerea emisiilor de transport. Din 2005, emisiile teritoriale ale SUA au scăzut cu aproximativ 15%, consumul scăzând cu aproximativ 18% (reduceri mult mai mari au fost observate în 2020 și se preconizează că unele dintre acestea vor persista). În același timp, PIB-ul a crescut cu aproximativ 29%.
Marea Britanie
Germania
În Germania, emisiile teritoriale au scăzut cu aproximativ 15%, iar emisiile de consum au scăzut cu aproximativ 20%, în timp ce PIB-ul a crescut cu 24%.
Franţa
În Franța, emisiile teritoriale au scăzut cu aproximativ 25%, iar emisiile de consum au scăzut cu o sumă similară, în timp ce PIB-ul a crescut cu 16%. Este un pic remarcabil faptul că Franța a înregistrat reduceri mai mari de emisii – ca procent din totalul emisiilor – decât Germania în această perioadă, probabil datorate parțial alegerii Germaniei de a acorda prioritate închiderii centralelor nucleare față de cele pe cărbune.
Japonia
Traiectoria emisiilor japoneze a fost un pic mai variabilă din 2005 decât țările anterioare pe care le-am examinat, scăzând în timpul crizei financiare, revenind în timpul recuperării și în urma dezastrului de la Fukushima, întrucât o parte considerabilă din generarea sa de energie electrică curată a fost închisă , înainte de a scădea în ultimii ani. În întreaga perioadă, emisiile teritoriale au scăzut cu puțin peste 10%, în timp ce emisiile de consum au scăzut cu aproximativ 13%.
Aceste 32 de țări arată că este posibil să existe o creștere economică în același timp în care emisiile de CO2 scad, ținând cont chiar de emisiile încorporate în mărfurile importate din străinătate. Cu toate acestea, acestea sunt în mare parte țări relativ bogate ale căror economii tind să fie din ce în ce mai mult conduse de sectoarele de tehnologii ale informației și de servicii cu energie mai mică. Avem relativ puține exemple de țări cu venituri mici sau medii, cu accent pe producția cu consum intensiv de energie, care se confruntă cu o decuplare absolută până în prezent.
Acestea fiind spuse, odată cu reducerea rapidă a costurilor energiei curate și cu un vârf așteptat al emisiilor chinezești în următorii cinci până la zece ani, este doar o chestiune de timp înainte ca decuplarea absolută să devină normă. Măsura în care acest lucru se va produce suficient de rapid pentru a evita nivelurile periculoase de încălzire depinde atât de gradul de progres tehnologic, cât și de disponibilitatea guvernelor din întreaga lume de a investi în atenuarea schimbărilor climatice.
| Știri BVB