Update articol:

Bursa de la New York renunţă la delistarea a trei companii de telecomunicaţii din China

Bursa de pe Wall Street a renunţat la decizia de a delista trei companii de telecomunicaţii chineze – China Unicom, China Telecom şi China Mobile – după ce, în noiembrie, preşedintele Donald Trump semnase un ordin prin care erau interzise investiţiile americane în firmele chineze deţinute sau controlate de forţele militare, transmite CNBC.

China va lua „măsurile necesare”, după ce Wall Street a început delistarea a trei giganţi de telecomunicaţii chinezi

 

Într-o declarație transmisă luni noaptea, NYSE a declarat că a renunțat la aceste planuri după „consultări suplimentare cu autoritățile de reglementare relevante, aflate în legătură cu Oficiul pentru Controlul Activelor Străine”.

Marţi, acţiunile celor trei companii chineze au crescut la Bursa de la Hong Kong, unde sunt de asemenea listate. Titlurile China Unicom au urcat cu 8,5%, ale China Telecom cu 8%, iar ale China Mobile cu 7%.

Anunțul vine după ce NYSE a declarat, pe 31 decembrie, că va trece la delistarea  acțiunilor China Telecom, China Mobile și China Unicom.

“Presupun că în primul rând NYSE nu a vrut niciodată să delisteze aceste acţiuni. Ei au acţionat pe baza orientărilor privind ordinul preşedintelui. Acea interpretare s-a schimbat cu siguranţă şi NYSE s-a grăbit să schimbe direcţia”, a apreciat Jeffrey Halley, analist al companiei Oanda.

NYSE începe procesul de delistare a trei companii chineze de telecomunicații

 

NYSE plănuise inițial să delisteze companiile de telecomunicații din China pentru a se conforma unui ordin executiv semnat de președintele Donald Trump în noiembrie. Acel ordin a încercat să împiedice companiile și persoanele americane să investească în firme  chineze deţinute sau controlate de forţele militare.

Indicii majori bursieri precum MSCI, S&P Dow Jones Indices și FTSE Russell, precum și aplicația de tranzacționare populară Robinhood au luat, de asemenea, măsuri pentru a se conforma ordinului executiv al preşedintelui.

Luni, Comisia de reglementare a valorilor mobiliare din China a declarat că ordinul executiv se bazează pe „scopuri politice” și „a ignorat în totalitate situațiile reale ale companiilor relevante și drepturile legitime ale investitorilor globali și a afectat grav ordinea pieței”.

Ca multe alte companii chineze importante, ele sunt listate dual, atât în Statele Unite, cât şi în Hong Kong. Pe pieţele bursiere americane sunt listate în prezent peste 200 de firme din China, cu o capitalizare de piaţă totală de 2.200 de miliarde de dolari.

BVBStiri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (18/01/2021)

Informatii cu privire la perioada inchisa tranzactionarii: 23 ian - 22 feb 2021

STK EMERGENT (STK) (18/01/2021)

Schimbare denumire administrator STK Emergent