Indicele BET al Bursei de Valori București a crescut cu 8,78%, în 2024, randamentul cu dividende incluse fiind de 16%, pe fondul unor tranzacții totale de 16,44 miliarde lei, în cursul anului, în scădere cu 31% față de 2023. Capitalizarea companiilor listate a urcat la 350 miliarde lei, pe piața principală.
Virgil Zahan, CEO Goldring, ne-a spus: “Piața de capital din România în 2024 a avut o evoluție complexă, marcată de o creștere semnificativă în prima jumătate a anului, urmată de o scădere determinată de incertitudinile politice și economice. Indicele BET a crescut cu 23% până la sfârșitul lunii iulie, însă a înregistrat un declin accentuat, mai ales în luna noiembrie, când scăderea a fost de 6,5%. Piața a fost influențată de factori macroeconomici, dar mai ales de mediul politic, care a indus o stare de incertitudine accentuată.”
Potrivit domniei sale, anul 2025 este așteptat să fie unul provocator pentru Bursa de Valori București, pe fondul măsurilor fiscale necesare pentru reducerea deficitului bugetar de peste 8%: ” Mediul politic va juca un rol determinant, iar investitorii vor trebui să fie activi în rebalansarea portofoliilor, ținând cont de performanțele companiilor și noile măsuri fiscale. Creșterea riscului de țară, creșterea impozitului pe dividende, introducerea taxei pentru construcții speciale și eliminarea facilităților salariale pentru sectorul IT vor fi elementele cu cel mai mare impact pentru companiile listate. Totuși, în aceste perioade dificile, vor apărea și oportunități, mai ales pe companiile care sunt solide din punct de vedere fundamental și care prezintă perspective pozitive pentru viitor. Mai favorizate ar putea fi companiile din domeniul energetic, unde deficitul dintre energia produsă și cea consumată rămâne ridicat, ce se traduce într-un preț mare al energiei electrice, iar companiile transportatoare de energie și gaze vor avea beneficii suplimentare din majorarea tarifelor de distribuție și transport.”
În condițiile măsurilor fiscale anunțate și a conjuncturii politice-economice naționale și europene, este greu de crezut că se va reuși o îmbunătățire a performanțelor financiare ale companiilor dar, în sectoarele bancar și energetic, dividendele ar putea rămâne atractive, apreciază Virgil Zahan.
Prima parte a anului 2024 a fost influențată în mare parte de rezultatele financiare ale companiilor, înregistrările pentru dividende, chiar și de IPO-ul Premier Energy, care a avut, asemenea listării Hidroelectrica, la o altă scară, parte de suprasubscriere, ne-a mai spus Virgil Zahan: “În a doua parte a anului, apropierea alegerilor și anticipările privind eventuale măsuri fiscale ce vor trebui implementate pentru reducerea deficitului, i-au determinat pe investitori să devină mai precauți.
Totul a culminat cu rezultatele surpriză din primul tur al alegerilor prezidențiale, care au produs un șoc și au creat o stare puternică de incertitudine și de impredictibilitate în piață. Finalul de an a prins investitorii într-o stare de instabilitate, chiar pesimism, departe de optimismul cu care ne obișnuisem în finalurile de an anterioare.
*Sectorul bancar a fost unul dintre pilonii de creștere ai pieței locale în acest an
Sectorul bancar a performat foarte bine în acest an, cu Banca Transilvania consolidându-și poziția de lider în acest sector, anunțând totodată și preluarea OTP Bank România, care va fi finalizată la începutul anului viitor. Atât această preluare cât și performanțele operaționale, au dus la o creștere de peste 70% a profitului Băncii Transilvania în primele 9 luni. Acțiunile TLV au atins un maxim istoric pe la jumătatea anului, după care au continuat cu o evoluție mai mult laterală, a subliniat brokerul, adaugand: “De asemenea, BRD a raportat o creștere de 15,1% a portofoliului de credite nete acordate clientelei, atingând 47,6 miliarde RON la sfârșitul lunii septembrie 2024. Creșterea a fost susținută de ambele segmente – retail și corporate, cu o contribuție mai mare din partea segmentului corporate, care a înregistrat o expansiune de 23% an/an. Pe segmentul retail, creditele de consum au crescut cu 40,4%, iar cele ipotecare cu 65,7% față de aceeași perioadă din 2023, demonstrând cererea solidă în rândul persoanelor fizice. Acțiunile BRD au beneficiat de această performanță, menținându-se atractive pentru investitori.
Astfel, sectorul bancar a fost unul dintre pilonii de creștere ai pieței locale în acest an, fiind un adevărat câștigător al contextului actual. De aceea, departamentul nostru de analiză a publicat și un raport dedicat acestui sector, după publicarea celor mai recente rezultate financiare https://www.goldring.ro/actualizare-analiza-sectoriala-sectorul-bancar-2/ .”
Sectorul de energie era așteptat să performeze mai slab în acest an față de ultimii 2 ani, având în vedere faptul că ultimii ani au fost excepționali în acest sector, apreciaza Zahan: “Dovadă au stat și cifrele bugetate de companiile din energie pentru acest an, care erau în scădere față de anul 2023. Totuși, în mare parte, companiile producătoare de energie, în ciuda faptului că au înregistrat scăderi ale rezultatelor față de anii trecuți, au reușit să se situeze peste cifrele bugetate, ajutați de prețurile mari la energie”.
*Activitate limitată în listarea companiilor private în 2025
Virgil Zahan ne-a mai transmis: “Deși s-au alocat bani din PNRR pentru a încuraja companiile să se listeze la cota BVB, pentru anul 2025, ne așteaptăm în continuare la o activitate limitată în listarea companiilor private, având în vedere impredictibilitatea mediului politic și economic. În schimb, emisiunile de obligațiuni ar putea fi mai atractive, în special titlurile de stat și obligațiunile corporative emise de companii solide, pe fondul menținerii ratelor dobânzilor la un nivel relativ ridicat.“