CAMERA FEDERATIVĂ A SINDICATELOR MEDICILOR DIN ROMÂNIA (CFSMR), federație sindicală care reunește medici, farmaciști, biologi, moașe și alte categorii de personal cu studii superioare din sistemul sanitar, afiliată la CNS ”Cartel ALFA”, a luat act cu îngrijorare de declarația noului ministru al sănătății, conform căreia salariatii din sănătate asimptomatici ori cei cu forme ușoare de boală (cu alte cuvinte, cei contaminați) vor fi trimiși în spitale pentru acordarea asistenței medicale.
Federaţia precizează: “Fără a analiza latura umană și morală a acestui anunț, considerăm că asemenea declarații constituie o încalcare asumată a drepturilor pacienților care, fără să fie avertizați, vor fi puși în situația de a fi tratați de persoane contaminate. Considerăm că în condițiile unei acute lipse de personal preconizate în cazul unui scenariu cu un număr extrem de mare de pacienți, ar putea fi vorba de cooptarea salariaților care au fost contaminate, dar s-au vindecat și sunt deja imuni (lucru confirmat de 2 teste consecutive), ori de salariații asimptomatici ori cu forme uțoare de boală, cazați în preajma spitalelor (pentru a nu își contamina propriile familii) și care își exprimă dorința de a acorda în continuare asistență medicală, dar cu informarea prealabilă a pacienților despre acest lucru și cu acordul lor.
In același timp, autoritățile intenționează să testeze cu 10000 de teste rapide populația Capitalei, pentru un studiu epidemiologic.
Ne intrebăm, dacă avem la dispoziție aceste teste, de ce nu se testează personalul angajat din spitalele Bucureștiului? Grupul țintă în acest caz ar fi unul ușor de găsit, oamenii sunt deja grupați, iar condițiile de testare sunt ideale. In acest fel, autoritățile ar putea rezolva două probleme – testarea angajaților și studiul epidemiologic. In plus, nu e nevoie de mașini, de personal suplimentar, costume speciale (care, de altfel, ar fi extrem de utile în secțiile din linia întâi).
Dacă se consideră că o asemenea testare ar putea fi catalogată drept o ”favorizare” a salariaților din sănătate, de ce nu se testează pacienții internați în alte secții decât cele de boli infecțioase? Și ei sunt bucureșteni, si ei sunt deja grupați, nu trebuie căutați și scoși din blocuri, și sunt și ei votanți…
Cu alte cuvinte considerăm o cercetare de acest fel extrem de utilă, însă alegerea grupului țintă și implementarea ar putea fi realizată mai bine, cu avantajul de fi desfășurată mai ușor și cu mai puține cheltuieli.
Având în vedere declarația conform căreia protecția angajaților devine o prioritate pentru noul ministru al sănătății, dacă autoritățile intenționează să trimită angajați contaminați în spitale, iar acum au la dispozitie 10000 de teste rapide, ne întrebăm dacă nu ar fi mai util să efectuăm acest studiu testând în primul rând medicii, asistentele, farmaciștii, biologii, personalul TESA și alți salariați din instituțiile sanitare”.