Update articol:

Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanţări de până la 500.000 de euro

Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanţări de până la 500.000 de euro
 - poza 1
IMM România propune înfiinţarea unui program naţional multianual, denumit “IMM Energie Rezilientă”, prin care întreprinderile mici şi mijlocii să beneficieze de finanţări de până la 500.000 de euro pentru investiţii în eficienţă energetică şi reducerea costurilor cu energia, a declarat marţi preşedintele IMM Bucureşti-Ilfov, Felix Căprariu, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Considerăm că subiectul de energie regenerabilă, de eficienţă energetică şi de independenţă energetică a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie să se transforme într-o prioritate naţională. Propunem realizarea unui program naţional, multianual, care să asigure scheme de sprijin pentru acoperirea acestor mari deficienţe de cost pe care le avem prin prisma creşterii tarifelor la energie”, a afirmat Căprariu, potrivit Agerpres.

Acesta a explicat că programul ar urma să cuprindă trei categorii de finanţare, în funcţie de necesităţile firmelor şi de tipul investiţiilor.

“IMM România propune crearea unui program naţional, IMM Energie Rezilientă, prin intermediul căruia să identificăm clar grupurile ţintă beneficiare reale ale schemelor de sprijin. Sunt schemele de sprijin de tip grant cu finanţare până la 90.000 de euro, destinate în special acoperirii nevoii de energie regenerabilă şi de eficientizare energetică directă şi în special în zona de capital de lucru”, a precizat reprezentantul IMM România.

Potrivit acestuia, cea de-a doua categorie de finanţare ar urma să fie destinată investiţiilor în retehnologizare, în special în sectorul serviciilor.

“A doua schemă pe care dorim să o lansăm este cea privitoare la granturile de investiţii de tip minimis până în 200.000 de euro, cele destinate retehnologizării şi în special sectoarelor cu prestări de servicii, unde aplicativitatea a fost crescută”, a explicat Căprariu.

El a subliniat că cea mai importantă componentă a programului ar urma să vizeze firmele din sectorul de producţie, pentru care sunt propuse finanţări de 500.000 de euro.

“Schema cea mai importantă, cu efectul cel mai relevant, în ideea în care putem să asigurăm un cost de producţie constant, care ne va permite să participăm pe pieţele externe cu un preţ competitiv, este cea de 500.000 de euro, destinată strict sectorului de producţie. Considerăm că, alături de mecanismele de gestionare a costului cu resursa umană, energia va contribui la menţinerea unor costuri de producţie competitive, necesare pentru dezvoltarea comerţului exterior”, a susţinut acesta.

Preşedintele IMM Bucureşti-Ilfov a atras atenţia că întreprinderile mici şi mijlocii sunt mai vulnerabile decât companiile mari în faţa creşterii preţurilor la energie.

“Dacă luăm în calcul că al doilea cost din zona de servicii şi în special în zona de producţie este cel dat de energie, ne dăm seama că orice creştere, şi în special în partea de întreprinderi mici şi mijlocii, este foarte greu de asimilat şi adaptat preţul de tranzacţie a produsului sau a serviciului comparativ cu companiile mari”, a explicat Căprariu.

Acesta a criticat şi dificultăţile în accesarea unor finanţări destinate comunităţilor energetice.

“Avem program de finanţare pe comunitate energetică, dar, din păcate, nu avem legislaţie secundară ca să putem să definim tipul de solicitant. Sunt bani care rămân blocaţi prin prisma faptului că ne aventurăm să lansăm scheme de sprijin fără dialog cu responsabilii reali sau beneficiarii reali ai acestor scheme de sprijin”, a afirmat reprezentantul patronatului.

Căprariu a anunţat că organizaţia intenţionează să iniţieze, începând de săptămâna viitoare, discuţii cu Ministerul Energiei privind programul propus.

“Începând de săptămâna viitoare, vom avea o intenţie clară de a dialoga cu Ministerul Energiei pentru a pune pe dialogul social pe care îl avem prin cadrul Comisiei de Dialog Social acest program, pentru a veni cu el cât mai repede către beneficiarii reali”, a declarat Felix Căprariu.

BVB | Știri BVB
RAIFFEISEN BANK -2027C (RBRO27C) (03/11/2026)

Rezultate financiare trimestrul 3 2026

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (03/11/2026)

Rezultate financiare trimestrul 3 2026

RAIFFEISEN BANK S.A. (RBRO33) (03/11/2026)

Rezultate financiare trimestrul 3 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (03/11/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare T3 2026