Update articol:

CCR discută pe 9 octombrie sesizarea opoziției împotriva modificărilor la Legea privind darea în plată

sursa Pixabay

Curtea Constituțională a amânat, pentru 9 octombrie, sesizarea de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru modificarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, obiecție formulată de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România.

Modificările aduse la Legea privind darea în plată arată că impreviziunea se constată automat în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului, în cazul în care gradul de îndatorare a depășit cu cel puțin 20% nivelul maxim stabilit de BNR și în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea locuinței. Gradul maxim de îndatorare este stabilit la 40% pentru creditele în lei și la 20% pentru cele în valută de către Banca Națională a României, însă aceste cerințe au fost introduse începând cu acest an, limitarea administrativă a gradului de îndatorare fiind abrogată, anterior, de către banca centrală în 2007.
În modificările legii, sunt introduse definiții cantitative privind impreviziunea care ar face mai ușor pentru debitori să lase băncilor locuințele ipotecate în schimbul stingerii datoriilor, a declarat pentru Profit.ro senatorul PNL Florin Cîțu, in iulie.

Inițiatorul proiectului, senatorul Daniel Zamfir, a spus, însă, că situațiile de impreviziune provin din viața reală, din situații concrete, cu care oamenii se confruntă, potrivit Capital: „Ce facem când decizia unei judecătorii de sector hotărăște că lipsa de venituri a debitorului este impreviziune, iar altă judecător hotărăște exact contrariul, că nu este? Un judecător a decis că impreviziunea este doar moartea subită sau doar starea de război – ne confruntăm deci cu decizii diferite ale instanțelor, în spețe similare.

Eu nu am făcut decât să stabilesc niște condiții clare pentru impreviziune, pentru a înlătura hazardul. Nu e vorba de criterii economice, ci de încercarea de a pune capăt interpretărilor diferite ale instanțelor”.