Financial Intelligence a lansat ediția 2026 a proiectului „Educația financiară – cea mai bună investiție în tine”, realizat împreună cu Banca Transilvania, cu sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În cadrul unei serii de interviuri dedicate educației financiare, reprezentanți ai autorităților, ai sistemului financiar, ai pieței de capital și ai sportului de performanță vor explica de ce responsabilitatea, disciplina și planificarea pe termen lung sunt esențiale atât pentru succesul financiar, cât și pentru performanța în viață. Astăzi, publicăm interviul cu Flavius Jakubowicz, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).
***
Ce ar trebui să verifice un investitor individual, din perspectivă juridică și de reglementare, înainte de a investi?
Flavius Jakubowicz: Din perspectiva mea de auditor financiar, am dobândit un reflex simplu: nu crezi, verifici. Aplicat la investiții, primul lucru verificat este cel care vinde produsul, abia apoi produsul. Investitorul trebuie să știe dacă entitatea este autorizată de ASF sau pașaportată legal în România și dacă numele de pe reclamă coincide cu numele societății care semnează contractul. După ce ai validat aceste informații din surse oficiale, contează ce cumperi juridic: o acțiune, o creanță, o unitate de fond sau un contract derivat care nu îți dă proprietate asupra niciunui activ. Apoi urmează verificarea acoperirii din schema de compensare. Fondul de Compensare a Investitorilor acoperă maximum echivalentul a 20.000 euro, și numai atunci când intermediarul nu poate restitui activele clientului. Pierderile din scăderea pieței nu sunt acoperite.
Eu am o regulă personală pe care o aplic de ani de zile: citesc întâi capitolul de riscuri și clauza de jurisdicție, abia apoi pagina cu randamentele. Dacă un litigiu se judecă într-un stat unde nu aș putea ajunge niciodată cu o acțiune, pentru mine produsul/sau procesul de achiziție s-a terminat acolo.
Cât de important este ca educația financiară să includă și cadrul juridic?
Flavius Jakubowicz: Randamentul, riscul și diversificarea sunt concepte care funcționează doar într-un perimetru legal. Scoase din acest perimetru, devin simple promisiuni. Un portofoliu impecabil construit printr-o entitate neautorizată are un singur risc real, cel de fraudă, iar acesta nu se diversifică. Momentul face întrebarea mai presantă decât oricând. Numărul investitorilor a depășit 300.000 la finalul lunii martie, în creștere cu 25% într-un an. În paralel, cei aproximativ 600.000 de români care dețin criptoactive reprezintă aproape dublul investitorilor de la BVB. Așadar, cei mai mulți noi investitori intră exact pe segmentul unde cadrul juridic este cel mai puțin înțeles și sedimentat.
De cele mai multe ori, lipsa unor diligențe active se vede în situații nefavorabile investitorului, după ce banii au dispărut, iar acesta va căuta ajutor abia atunci la autorități sau avocat ori un specialist autorizat. Aproape niciodată problema nu a fost că omul nu știa ce este volatilitatea, problema a fost că nu știa cui a dat banii și în temeiul cărui contract. Educația financiară care se oprește la formule creează oameni care calculează corect un randament pe care nu îl vor încasa niciodată.
Unde se termină responsabilitatea intermediarului și unde începe cea a investitorului?
Flavius Jakubowicz: Intermediarul răspunde pentru proces. Trebuie să își cunoască clientul, să evalueze dacă produsul i se potrivește, să execute ordinele în cele mai bune condiții, să arate costurile integral și să țină banii clienților separat de ai săi. Nu răspunde însă pentru rezultat. Investitorul răspunde pentru decizie și pentru adevărul informațiilor pe care le dă.
Cea mai subestimată semnătură din tot parcursul unui investitor este cea de pe chestionarul de profil. Am văzut suficiente situații în care oamenii și-au declarat experiența și toleranța la risc peste realitate doar ca să li se deschidă accesul la un produs. Juridic, din acel moment, au preluat riscul asupra lor. Din poziția de membru de board știu și reversul: în companii, răspunderea se documentează, și la fel se întâmplă în relația cu clientul.
Cred că în România această delimitare este înțeleasă slab. Mulți confundă „platforma trebuie să mă protejeze” cu „platforma trebuie să mă facă să câștig”. Autoritatea spune același lucru din partea cealaltă: decizia finală aparține întotdeauna investitorului.
Cum face diferența între un intermediar autorizat și o entitate neautorizată? Care sunt verificările minime?
Flavius Jakubowicz: Verificările minime durează un sfert de oră, adică mai puțin decât alegerea unui telefon:
- Registrul public ASF, unde se verifică denumirea exactă și numărul de autorizare.
- Listele de avertizări ale ASF și portalul internațional I-SCAN al IOSCO.
- Societatea care apare în contract, nu doar brandul de pe reclamă.
- Modul de plată. Banii trimiși către o persoană fizică, în criptoactive sau la cererea cuiva de pe WhatsApp închid discuția.
Pe zona cripto trebuie spus un lucru pe care puțini îl știu. Perioada tranzitorie MiCA s-a încheiat la 1 iulie 2026, iar de atunci entitățile neautorizate sunt considerate, simplu, neautorizate. România însă nu are nici acum o autoritate competentă desemnată, deci nicio platformă nu poate obține o autorizație MiCA de la București. Pentru investitorul român, singura verificare validă este autorizația obținută într-un alt stat membru și pașaportată aici. Fiind unul dintre pionierii pe zona de fiscalitatea și contabilitatea criptoactivelor, consider că întârzierea este o problemă de protecție a investitorului, nu una tehnică, aceasta poate lăsa sute de mii de oameni să se orienteze singuri într-un spațiu în care nici măcar autoritatea națională nu poate autoriza pe cineva.
Care sunt cele mai mari riscuri juridice și financiare în era platformelor online și a finfluencerilor?
Flavius Jakubowicz: Astăzi, riscul principal este informația cu interes nedeclarat, mai mult decât lipsa informației. Un influencer care promovează un produs pe care îl deține sau pentru care este plătit nu face educație, face distribuție. Când vorbește public despre un instrument financiar, intră sub regulile privind recomandările de investiții și abuzul de piață, chiar dacă de cele mai multe ori nu știe asta.
Al doilea risc este cel pe care îl numesc arbitraj de jurisdicție. Brandul este european și site-ul este în română, dar contractul se semnează cu o filială dintr-o jurisdicție offshore. În acel moment investitorul a ieșit de sub protecția MiFID, a Fondului de Compensare și a ASF, fără să observe.
Al treilea risc este fiscal și îl văd constant în practică. Câștigurile obținute prin intermediari nerezidenți nu sunt impozitate automat, iar obligația de declarare revine persoanei. Omul află asta de obicei la un control, când accesoriile au mâncat deja o parte din câștig.
Autoritatea a inclus explicit aceste zone în strategia sa: în perioada 2026-2028, ASF va urmări comunicările comerciale, publicitatea online și promovarea prin influenceri. Este un pas corect, dar supravegherea vine întotdeauna după reclamă. Educația trebuie să ajungă înaintea ei.
„Minimumul juridic” în cinci puncte
Flavius Jakubowicz: Dacă ar trebui să predau un singur curs cuiva înainte de primul transfer, acestea ar fi cele cinci lucruri:
- Cine este contrapartea mea, juridic, nu comercial, și dacă apare în registrele autorității.
- Ce drept cumpăr. Proprietate, creanță sau un simplu pariu contractual pe evoluția unui preț.
- Ce se întâmplă dacă intermediarul cade. Cât acoperă schema de compensare, ce nu acoperă și în ce jurisdicție se judecă un eventual litigiu.
- Ce semnez și ce risc îmi asum prin semnătură. În special chestionarul de profil și clauzele de răspundere.
- Ce obligații fiscale îmi nasc câștigurile și cine le declară: intermediarul sau eu.
Aș adăuga un principiu pe care l-am învățat în board-uri, nu în manuale: dacă nu poți spune în două fraze din ce câștigă bani cel care îți vinde produsul, înseamnă că produsul ești tu.
| Știri BVB