Update articol:

China: Compania Ant pregăteşte cea mai mare listare pe plan global

Ant Group Co Ltd a stabilit luni preţul pentru o Ofertă Publică Iniţială la Bursa din Shanghai la 68,8 yuani (10,27 dolari) per titlu, a anunţat compania chineză de fintech într-un document remis operatorului bursier local, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ant speră să obţină 114,9 miliarde de yuani (17,15 miliarde de dolari) în cadrul listării la Bursa de la Shanghai, care ar urma să fie cea mai mare IPO din China, depăşind-o pe cea de 10,1 miliarde de dolari a Agricultural Bank of China din 2010, conform datelor Refinitiv. De asemenea, Ant a stabilit luni şi preţul pentru o Ofertă Publică Iniţială la Bursa din Hong Kong la 80 dolari Hong Kong (10,32 dolari) per titlu.

Susţinută de gigantul chinez al comerţului online Alibaba Group Holding Ltd, Ant ar urma să se listeze simultan la Hong Kong şi Shanghai, obţinând aproximativ 34 de miliarde de dolari. Ar fi cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) din lume, depăşind recordul de 29,4 miliarde de dolari înregistrat anul trecut de gigantul petrolier Saudi Aramco.

Ant ar urma să vândă 1,67 miliarde de acţiuni la Bursa de la Shanghai şi un nivel similar la Hong Kong, ceea ce reprezintă combinat 11% din capitalul social extins.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Link acces direct AGOA & AGEA 26.11.2020