Update articol:

Cîţu: Va mai exista o rectificare bugetară până la sfârşitul anului

citu

Ministrul Finanţelor Florin cîţu a anunţat miercuri că va mai exista o rectificare bugetară până la sfârşitul anului. el a mai afirmat că fără criza din sănătate, deficitul bugetar ar fi fost de 1,93%, în prezent fiind de 5,18% din PIB.

”Mă uit în fiecare lună la execuţia bugetară şi, aşa cum arată lucrurile acum, va mai fi nevoie de o rectificare bugetară până la finalul anului”, a declarat miercuri ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, citat de news.ro.

În ceea ce priveşte bugetul pentru 2021, oficialul a spus că va fi aprobat de guvernul următor, care va veni după alegerile din 6 decembrie.

”Am făcut faţă unui şoc negativ puternic, neprevăzut, nu se aştepta nimeni, şi am performat foarte bine, aşa că am încredere că orice ar veni în direcţia noastră vom face faţă şi suntem pegătiţi în acest moment. Nu văd un scenariu în care să revenim la situaţia din martie, aprilie”, a precizat Cîţu.

De asemenea, ministrul Florin Cîţu a spus că este posibil ca în a doua parte a anului să fie emise titluri de stat pe bursă pentru populaţie.

Mai mult,  oficialul a dat asigurări că nu vor creşte taxele şi nici dobânzile, pentru a menţine un echilibru al bugetului.

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, care a ajuns în primele opt luni la 5,18% din PIB, adică 54,77 miliarde lei, Cîţu spune că, fără criza din sănătate, ar fi fost de 1,93% din PIB.

Ministrul de Finanţe a mai afirmat că se va întâlni în cursul zilei cu primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.