Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există “probleme mari” la mai multe mijloace de transport în comun achiziţionate de la Solaris şi Imperio, potrivit Agerpres. Edilul a anunţat că a dispus un control pentru verificarea problemelor şi că municipalitatea intenţionează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru recuperarea prejudiciului.
“Sunt probleme mari pe tot ce a achiziţionat PMB. Imperio – probleme mari. Solaris, îmi pare rău – probleme mari. Otokar – probleme mari; schimbări de atitudine în ultimul timp. După ce i-am chemat în urmă cu cinci luni la discuţii, au început să rezolve problemele. Aici chiar am fost plăcut surprins de atitudinea Otokar. Dar STB-ul pierde foarte, foarte mulţi bani pentru că nu ies aceste autobuze pe traseu”, a spus Ciucu, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, troleibuzele de la Solaris ridică “cele mai mari probleme”. Edilul a menţionat că a încercat să discute cu reprezentanţii companiei pentru remedierea deficienţelor, dar că interlocutorul său nu avea putere de decizie.
“Nu o să zic momentan mai mult, pentru că nu vreau să pice la bursă. Dar le atrag atenţia, i-am chemat să le spunem că sunt aceste probleme. M-am dus ca primar general şi mi-au trimis pe cineva dintr-o poziţie de junior. M-am simţit jignit. Nu pentru că sunt genul arogant, nu pentru că sunt primar general şi vreau să mă văd cu cineva din top management, dar totuşi suntem principalul lor client în România. Şi dacă primarul general convoacă la o întâlnire managementul Solaris, care nu-şi îndeplineşte contractul, măcar ai decenţa să trimiţi pe cineva care poate să ia decizii, nu pe cineva la customer service”, a spus Ciucu.
El a remarcat schimbarea de atitudine a companiei Otokar şi şi-a exprimat speranţa că şi Solaris va lua măsuri pentru repararea într-un timp cât mai scurt a vehiculelor cu probleme.
“În acest moment am dispus Corpului de control să facă un control. Să ne îndreptăm împotriva acestei companii pentru a ne recupera prejudiciul. Pentru că m-am cam săturat să primesc fel şi fel de contracte neperformante, după care să fim trataţi cu spatele. Spre marea mea surpriză plăcută, Otokar şi-a schimbat foarte mult atitudinea. Dacă stăteau pentru reparaţii, cu lunile înainte, aceste autobuze, acum cred că nu mai sunt mai mult de două-trei pe care le rezolvă rapid. Deci se poate. Şi aş vrea ca şi Solaris să facă acelaşi lucru”, a afirmat Ciucu.