Update articol:
Cluju.ro: Aproximativ 1500 de români aşteaptă pe Aeroportul Cluj să plece în Germania

Rareş Bogdan: “Izolare sau bătaie de joc? Alooooooooooooo????? E Stare de Urgență!!!!!!!!!!!!!!!! Nu se poate așa ceva! (…) Părem imbecilii planetei”

Sursa foto - https://cluju.ro/foto-aproximativ-1500-de-romani-asteapta-pe-aeroportul-cluj-sa-plece-in-germania/?fbclid=IwAR2t1lwi_TCX5T_mW2MYfIvQs3JHBvZQNzyLcG-PFmP2iTAt7LBXwFEcLxY Sursa foto - https://cluju.ro/foto-aproximativ-1500-de-romani-asteapta-pe-aeroportul-cluj-sa-plece-in-germania/?fbclid=IwAR2t1lwi_TCX5T_mW2MYfIvQs3JHBvZQNzyLcG-PFmP2iTAt7LBXwFEcLxY

Aproximativ 1500 de români se află, în aceste momente, pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, potrivit cluju.roAceştia vor ajunge în cursul zilei de astăzi în Germania la munci agricole cu mai multe zboruri de tip charter, special organizate pentru aceştia. Cele 13 avioane au fost programate să plece între orele 13 şi 21. 

Dosar penal deschis pentru zădărnicirea combaterii bolilor privind situaţia de la Aeroportul “Avram Iancu”

 

După cum se vede, regulile de distanţare socială nu sunt respectate, iar oamenii stau „la grămadă” în parcarea aeroportului din Cluj-Napoca.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a scris acum câteva minute: “Izolare sau bătaie de joc? Alooooooooooooo????? E Stare de Urgență!!!!!!!!!!!!!!!! Nu se poate așa ceva! De ce mai ținem oamenii în izolare și cerem distanțare socială dacă avem astfel de acțiuni???? Suntem nebuni chiar toți în țară asta!!!!!???? Imaginile sunt de ACUM!!! Sunt 2.000 de oameni în Aeroportul Cluj!
Dacă tot au venit acasă, să îi păstrăm și să dezvoltăm Agricultură românească. Aici, producătorii și cultivatorii duc lipsa de forță de muncă și noi ne trimitem forță de muncă pentru agricultură în Italia și Germania. Nu știu cine a luat decizia, însă oricine af fi, nu cred că este ok. Trebuie găsite alte soluții. Și Nuuuu în Veneto, este una dintre regiunile din Nordul Italiei care au fost în epicentrul infectărilor cu COVID19. Mai bine chemați marii agricultori români și producători/cultivatori și analizăm dacă le putem da salarii apropiate cu cele de acolo, minus 200/300 eur care reprezintă chiriile și cheltuielile că nu sunt oamenii acasă și ne dezvoltăm în sfârșit Agricultura!!!!!! Nu putem să importăm în continuare pătrunjel, ceapă, cartofi, usturoi și drojdie! Părem imbecilii planetei. Și încă ceva, BLOCAȚI acum exportul de cereale și făină! În ultimele 3 săptămâni au fost exportate cantități uriașe de făină și cereale prin Portul Constanța”.

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudan, a declarat, pentru MEDIAFAX că situația a fost gestionată prost de firma de recrutare, oamenii fiind aduși cu autocarele la Cluj în cursul dimineții, deși zborurile erau programate să decoleze de la ora 13 până la ora la 21. „Organizarea sosirii persoanelor la Aeroportul din Cluj aparține unui operator privat, o firmă de recrutare, care va fi anchetată pentru modul în care a gestionat acest lucru. Situația a fost gestionată prost, oamenii au fost aduși grămadă cu autocarele la Cluj în cursul dimineții în condițiile în care zborurile charter spre Germania erau programate să decoleze de la ora 13 până la ora la 21. Când ajung atâția oameni odată nu se mai poate respecta distanțarea socială. Au fost luate măsuri de intrare controlată în aerogară, problema e în exterior. Oamenii au venit în autocare împreună, în avion vor merge tot împreună”, a spus Abrudean.

Potrivit acestuia, sâmbătă și duminică sunt programate alte zboruri charter de la Cluj-Napoca spre Germania tot cu muncitori pentru agricultură.

Directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cursul zilei sunt prevăzute 12 curse care pleacă spre destinații din Germania – Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe și Dusseldorf. Conducerea aeroportului a cerut sprijinul Prefecturii, Jandarmeriei și Poliției pentru gestionarea situației.

Primul avion cu lucrători agricoli români a aterizat la Berlin; avocatul Dan Chitic: “Repornește una din principalele ramuri din «economia românească»: exportul de sclavi”

 

 

BVBStiri BVB