România poate deveni un exportator net de gaze naturale către Uniunea Europeană odată cu intrarea în producție a Neptun Deep, proiect despre care spune că ar putea dubla producția de gaze a țării, a declarat în această dimineață Cristian Signoretto, președintele Eurogas, în cadrul Conferinței regionale anuale Eurogas intitulată „Consolidarea securității, asigurarea sustenabilității: rolul României în construirea unei tranziții energetice reziliente și competitive în Europa de Est”, organizată în colaborare cu Federația Patronatelor din Energetică (FPE). Evenimentul se concentrează asupra perspectivelor naționale și regionale privind Cadrul UE privind securitatea aprovizionării și Regulamentul UE privind metanul, precum și asupra rolului pe care România îl poate juca în viitor în consolidarea securității aprovizionării și a accesibilității acesteia în Europa.
În cadrul evenimentului, Cristian Signoretto a avertizat că Europa trebuie să accepte faptul că gazul natural va rămâne parte a sistemului energetic pentru deceniile următoare și să evite introducerea unor noi intervenții în piață care ar putea descuraja contractele de aprovizionare și investițiile upstream.
„Politica energetică și competitivitatea sunt, în cele din urmă, două fețe ale aceleiași monede”, a declarat Cristian Signoretto, președintele Eurogas, într-o intervenție dedicată securității energetice, competitivității și decarbonizării. Potrivit acestuia, Europa s-a confruntat în ultimii patru ani cu două șocuri majore de aprovizionare, iar răspunsul industriei a fost rapid, însă lecțiile acestor crize nu au fost încă pe deplin înțelese.
„Europa a învățat asta pe calea cea grea, de două ori în patru ani. În 2022, fluxuri semnificative de gaze prin conducte au fost oprite, după cum știm, iar anul acesta am avut și o rută maritimă prin care trecea aproximativ 20% din fluxul global de GNL complet oprită, complet închisă”. „De ambele dăți, Europa și, de fapt, industria au răspuns destul de bine și destul de rapid, dar cred că încă nu am învățat lecția corectă din aceste crize”, a spus președintele Eurogas.
-
Signoretto: Electrificarea este crucială, dar nu este suficientă
Una dintre greșelile Europei, în opinia sa, este încercarea de a găsi o singură soluție pentru probleme extrem de complexe. „Prea des, concluzia trasă simplifică excesiv problema și încearcă să găsească soluții miraculoase, care, în acest caz, sunt greu de găsit.”
Cristian Signoretto a subliniat că Eurogas susține electrificarea, dar consideră că aceasta nu poate asigura singură simultan securitatea energetică, accesibilitatea și decarbonizarea: „Electrificarea este crucială și știm asta. Dar, de una singură, nu este nici suficientă, nici suficient de rapidă pentru a rezolva interacțiunea complexă dintre securitate, accesibilitate și decarbonizare.”
În opinia sa, reziliența sistemului energetic presupune diversificare: „Reziliența și securitatea vin din adăugarea de opțiuni: mai multe surse, mai multe rute, mai mulți furnizori și, de fapt, mai mult de o singură cale de decarbonizare.”
-
Cele patru direcții propuse de Eurogas
Signoretto a sintetizat în patru puncte ceea ce consideră că ar trebui să reprezinte direcția politicii energetice europene.
Prima este tratarea producției interne de energie drept un activ strategic.A doua este acceptarea rolului pe termen lung al gazului natural. „Trebuie să acceptăm că gazul natural va face parte din sistemul nostru energetic pentru deceniile următoare”, a declarat președintele Eurogas. A treia direcție este dezvoltarea moleculelor curate de care Europa are nevoie pentru decarbonizare și pe care le poate produce inclusiv pe plan intern, pornind de la biometan. A patra este dezvoltarea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului – CCS.
„Trebuie să permitem și să investim în sisteme de captare și stocare a carbonului, care sunt esențiale pentru ca industriile noastre să se poată susține pe traiectoria de decarbonizare”, a spus președintele Eurogas. În opinia sa, România întrunește condițiile pentru toate aceste patru componente.
Cristian Signoretto a indicat Neptun Deep drept unul dintre cele mai importante exemple privind necesitatea unei viziuni energetice pe termen lung. „Începând cu Neptun Deep, care a fost descoperit în 2012, cred că trebuie să recunoaștem faptul că, de la descoperirea sa, nu numai în Europa, ci și în România, au existat voci importante împotriva dezvoltării acestui zăcământ, dintr-o serie de motive. Dar România a continuat.”
Președintele Eurogas consideră că intrarea în producție a proiectului poate schimba semnificativ poziția României pe piața regională a gazelor: „Dacă totul merge bine, după cum tocmai am auzit, anul viitor vom avea Neptun Deep în producție, practic dublând producția României și asigurând faptul că România poate deveni exportator net de gaze către Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă un pas foarte important în traiectoria noastră de securitate energetică.”
Signoretto a folosit proiectul pentru a argumenta caracterul pe termen lung al investițiilor din industria gazelor: „Cred că acest lucru reflectă un element critic pe care îl vedem în această industrie. Aceasta este o industrie pe termen lung. Pentru a avea astfel de dezvoltări trebuie să ai un orizont pe termen lung și trebuie să înțelegi că gazul natural va reprezenta un pilon-cheie al securității energetice pentru deceniile următoare.”
-
„Europa importă peste 80% din necesarul său de gaze”
Producția internă nu poate însă rezolva singură problema securității energetice europene, a avertizat Signoretto. „Europa nu este o insulă. Europa importă peste 80% din necesarul său de gaze. Și trebuie să concurăm pentru energie cu restul lumii.”
Schimbarea majoră față de perioada de dinaintea crizei energetice este creșterea rolului GNL în aprovizionarea Europei. „Înainte ne bazam pe gazul prin conducte, care era mai degrabă ca o căsătorie. Acum, 50% din gaze vin sub formă de GNL. Așadar, trebuie să concurăm cu piețele asiatice și cu celelalte piețe din întreaga lume.”
Europa reușește să atragă aceste volume datorită existenței unei piețe integrate și lichide a gazelor, a spus Signoretto. Tocmai de aceea, avertizează acesta, autoritățile europene ar trebui să evite intervențiile repetate în mecanismele pieței.
„Trebuie să rezistăm tentației de a adăuga noi straturi de intervenție în piață cu fiecare criză sau cu fiecare nou model politic. Cred că acest lucru este foarte important. Trebuie să oferim stabilitate și credibilitate pieței noastre. Este crucial.”
-
„Nu reglementarea generează securitate energetică. Investițiile o fac”
Președintele Eurogas a abordat și reglementările europene privind importurile și aprovizionarea cu gaze, subliniind că industria susține obiectivele acestora, dar cere o implementare care să nu descurajeze investițiile. „Susținem pe deplin obiectivele reglementării. Nu există nicio îndoială în această privință. Să fim foarte clari.”
Însă, a continuat el: „Reglementarea trebuie să fie calibrată și rezonabilă în implementarea sa, pentru a nu pune în pericol noile contracte de aprovizionare și noile investiții upstream care generează, de fapt, securitatea energetică.”
Signoretto a sintetizat poziția Eurogas într-o formulare tranșantă: „Nu reglementarea generează securitate energetică, ci investițiile.”
-
Eurogas cere neutralitate tehnologică în politica energetică
În ceea ce privește decarbonizarea, Signoretto a invocat recentul discurs privind Starea Uniunii al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și apelul acesteia pentru dezvoltarea energiei curate, de la regenerabile și nuclear la biometan și alte soluții, într-o abordare neutră tehnologic. „Noi susținem cu adevărat această afirmație. Ne-am dori să vedem o abordare mult mai neutră din punct de vedere tehnologic atunci când vine vorba despre reglementare.”
În opinia Eurogas, politica europeană a dezvoltat mai mult cadrul destinat „electronilor” – respectiv electricității – decât pe cel destinat „moleculelor”.
„Pe de o parte vedem ambiții, ținte și cadre clare pentru dezvoltarea electronilor, a pieței de electricitate, care, după cum am spus, este crucială. Dar, pe de altă parte, credem că moleculele reprezintă și ele o parte importantă a procesului de decarbonizare și ne-am dori să vedem un cadru mult mai bine dezvoltat și susținut pentru ca această piață să poată cu adevărat să decoleze.”
-
„România este un partener-cheie” pentru decarbonizare. Potențial important pentru biometan
Cristian Signoretto consideră că România poate juca un rol important și în dezvoltarea gazelor verzi: „România este un partener-cheie pentru această călătorie și pentru această ambiție de decarbonizare.”
El a evidențiat în special potențialul pentru producția de biometan rezultat din resursele agricole: „Regiunea are un potențial semnificativ pentru biometan, cu reziduuri agricole disponibile la scară foarte mare, care pot genera un potențial important de producție a biometanului.”
Capacitățile de producție nu există însă încă la nivelul necesar, a remarcat acesta, adăugând: „În mod clar, capacitatea de producție nu este încă acolo, pentru că, din nou, probabil ne lipsesc stimulentele și sprijinul adecvat pentru fermieri și pentru industrie pentru a dezvolta această piață.”
-
CCS: „Avem capacitățile, avem resursele. Avem nevoie de un business case”
O altă oportunitate pentru România este captarea și stocarea carbonului. Potrivit lui Signoretto, România dispune de resurse și de capacitatea tehnică necesară, însă investițiile au nevoie de justificare economică.
„Ideea este că avem capacitățile, nu este rocket science, avem resurse. Avem nevoie de un business case.”
Iar acesta presupune atât existența cererii, cât și mecanisme de sprijin și stimulente pentru investiții. „Trebuie să avem cerere, trebuie să avem sprijin, trebuie să avem stimulente pentru a face aceste investiții atractive. Altfel, companiile private nu pot investi în aceste dezvoltări.”
-
„Securitatea, competitivitatea și decarbonizarea nu trebuie să fie compromisuri”
Președintele Eurogas și-a încheiat intervenția subliniind că politica energetică nu ar trebui să oblige Europa să aleagă între securitatea aprovizionării, competitivitatea economiei și atingerea obiectivelor climatice.
„Securitatea, competitivitatea și decarbonizarea nu trebuie să fie compromisuri. Înțelegem că uneori este dificil să ne asigurăm că avem suficient capital pentru a finanța toți acești trei piloni, dar nu ar trebui să fie nevoie să alegem între ei.”
În caz contrar, a avertizat Signoretto, Europa riscă să rateze cel puțin unul dintre aceste obiective. „Dacă facem asta, riscăm să pierdem unul dintre ele”, a concluzionat președintele Eurogas.