Prin intervenția în acest dosar, CREDERE, în calitate de asociație pentru protecția consumatorilor, și-a propus să transmită un semnal către oamenii onești și cu simțul datoriei din interiorul autorității: pot conta pe sprijinul nostru în cazul în care există presiuni ori intervenții nejustificate în actul de control, atât din interiorul, cât și din afară instituției.
Instanţa a respins cererea de chemare în judecată a fostului preşedinte ANPC Marius Dunca împotriva avertizorului de integritate Mihaela Lazea, cerându-i daune morale de 200.000 de lei.
Decizia a fost publicată pe portalul instanţelor de judecată:
“Solutia pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie în interes accesoriu formulată în sprijinul pârâtei de către intervenientul Asociaţia CREDERE pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor. Ia act că pârâta a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat pe cale separată. Ia act că intervenientul accesoriu nu a solicitat cheltuieli de judecată. Obligă reclamantul la plata către martorul Manţu Dumitru a cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de transport în sumă de 186 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 10.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 6953/2020 10.08.2020”
Avocatul Adrian Cuculis a declarat: “Astăzi am arătat că a fi avertizor de integritate precum Mihaela Lazea este CORECT. Am câștigat procesul cu Dunca Marius, fost Președinte ANPC, unde acesta cerea daune de zeci de mii de euro uneia dintre puținele persoane care a avut curajul să nu pună batista pe țambal și să dezvăluie că ANPC a stat în pasivitate cu privire la soarta celor împrumutați în CHF și chiar din interior s-a încercat o blocare a controalelor tematice. De asemenea alături de noi a venit și asociația Credere cu cerere de intervenție și desigur le mulțumim și lor. Lupta o ducem pe același front”.
Potrivit avocatului Cuculis, este o premieră absolută pe partea de avertizori de integritate: “Mihaela Lazea este avertizor de integritate. Legea spune foarte clar că avertizorul de integritate este îndrumat, protejat să se ducă şi să vorbească cu presa pentru a face publice anumite lucruri care se întâmplă în instituţii. Mai mult, pentru tot ce a spus ea la Pro Tv, a avut probe, documente”.
Asociaţia Credere ne-a transmis: “Ne bucură decizia pronunțată de către instanța de judecată, chiar dacă ne așteptam la o soluție favorabilă. Prin intervenția în acest dosar, CREDERE, în calitate de asociație pentru protecția consumatorilor, și-a propus să transmită un semnal către oamenii onești și cu simțul datoriei din interiorul autorității: pot conta pe sprijinul nostru în cazul în care există presiuni ori intervenții nejustificate în actul de control, atât din interiorul, cât și din afară instituției. În cadrul acestui dosar au fost dezbătute lucruri extrem de interesante, necunoscute opiniei publice. După publicarea hotărârii, vom face precizări suplimentare. Credem că situația, în orice domeniu și nu doar la nivelul ANPC, poate fi îmbunătățită prin transparență și prin corectarea derapajelor sesizate cu bună-credință de către reprezentanții autorităților publice”.
Marius Dunca a dat-o în judecată pe Mihaela Lazea, angajat ANPC, după apariţia la Ştirile Pro TV, unde a declarat că “controalele la creditele în franci elveţieni au fost făcute de ochii lumii”: “Descoperisem că anumite bănci au modificat din pix procentul de dobândă la foarte mulţi consumatori pe franci elvețieni, în favoarea băncilor, bineînţeles. Am făcut un raport în care am scris ce am găsit şi ceea ce consider că este necesar de făcut pe portofoliu. Au considerat că eu gândesc prost şi că nu trebuie să dau acel punct de vedere. Eu am refuzat şi am cerut o opinie juridică, care e motivul pentru care nu aş da. Mi s-a spus că având în vedere că erau încheiate procese verbale pe clauze abuzive pe toate acele bănci controlate, nu mai exista obiect asupra celor constatate de mine. (…)Legea spune că nu se dă pentru aceeaşi faptă, ori nu era aceeaşi faptă. Acolo nu era vorba de clauze abuzive, iar acum vorbeam de majorarea unilaterală a dobânzilor. (…)Aici s-a oprit tot. Aici s-a terminat tematica pe franci elvețieni”.
Aceasta a susţinut că atunci când a vrut să amendeze băncile a fost oprită de şefi şi somată să-şi dea demisia. Abuzurile s-ar fi întâmplat în anul 2015, iar şefii de la acea vreme, Marius Dunca şi Bogdan Pandelică, au respins cu vehemenţă acuzaţiile, potrivit Ştirilor Pro TV.
Acest aşa-zis control a avut loc în 2015. Preşedintele de la acea vreme al Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului, Marius Dunca, anunţa că a început războiul împotriva băncilor care au acordat credite în franci elveţieni: “Dacă nu ne-au primit în calitate de observatori, cu siguranţă or să ne primească în calitate de organ de control. Mi-aş dori să suspend activitatea de creditare. Caut în legislaţie”, declara Dunca în 2015, potrivit Ştirilor Pro TV.
În schimb, angajata ANPC a spus că acel anunţ ar fi fost făcut doar de ochii lumii. În realitate, ar fi fost oprită să amendeze băncile, sub pretextul că au mai fost amendate o dată sau că fapta s-a prescris. Şi pentru că nu s-a mulţumit cu explicaţii, angajatei ANPC i s-ar fi cerut să părăsească instituţia.
În prezent, Mihaela Lazea este Șef Serviciu Produse și Servicii Financiare în Departamentul care se ocupă de bănci, după reorganizarea ANPC.
Mihaela Lazea, alături de Paul Anghel și Dumitru Manțu, a semnat procesele-verbale de sancționare a băncilor care au cesionat credite (OTP Bank și Bancpost), acestea fiind obligate să restituie consumatorilor peste 300 de milioane de euro. De asemenea, Mihaela Lazea a semnat numeroase procese-verbale care au stat la baza proceselor erga omnes demarate de ANPC împotriva băncilor.