Update articol:
ALEGERI LOCALE

Dan Tudorache, chemat la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ)

Primarul în funcţie al Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat, pentru AGERPRES, că a fost chemat la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în urma plângerii făcute împotriva preşedintelui Biroului Electoral al Sectorului (BES) 1.

El a precizat că este chemat la Secţia specială, vineri, la ora 17,00, menţionând că plângerea penală a fost depusă la SIIJ şi la Parchetul General, deoarece anumite persoane au intrat în sala cu sacii de voturi din BES 1 doar cu acordul preşedintelui Biroului Electoral de Sector, fără a exista o decizie a BES în acest sens.

Totodată, Dan Tudorache a mai declarat că BEC va analiza, vineri, de la ora 18,00, solicitarea sa de anulare a alegerilor în Sectorul 1.

Potrivit acestuia, BES 1 a respins cererea sa de renumărare a voturilor în sector cu 6 voturi împotriva solicitării de renumărare şi 5 pentru.

BES 1 preciza joi că în imaginile filmate în noaptea de luni spre marţi apare preşedintele Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1, care, împreună cu preşedintele secţiei de votare, a intrat în cameră pentru a ridica sacul care conţinea semnăturile votanţilor.

“Alături de aceştia se aflau şi reprezentanţi USR PLUS, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către preşedinte tocmai pentru a se asigura transparenţa procesului electoral”, menţiona BES.

Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al BES 1 şi lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispoziţii din Legea 115 din 2015, afirma BES.

Potrivit BES 1, persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colţ al încăperii şi aşază un sac, este un membru al Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1, iar acel sac conţine procesele verbale ale unei secţii de votare.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (29/10/2020)

Erata - Hotarari AGOA din 29.10.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (29/10/2020)

Notificare prag detineri/vot >5%

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (29/10/2020)

Plata cupon 45, rambursare rata principal 44 & calcul rata dobanda pentru cuponul 46

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (29/10/2020)

Plata cupon 49, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 50

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (29/10/2020)

Semnare documente relationate de suplimentarea unui credit sindicalizat