Update articol:
”Banking Forum Online by Financial Intelligence”

Dănescu (ARB): Amânarea ratelor s-a petrecut pentru 22 % dintre clienţii persoane fizice și 28% pentru persoane juridice; prelungirea acesteia să se dea după nevoi

Ratele au fost amânate pentru 22% dintre clienţii noştri persoane fizice şi în cazul a 28% dintre persoanele juridice, a afirmat, joi, preşedintele Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, care a subliniat că prelungirea ar trebui să se aprobe în funcţie de nevoi.

“Sunt încântat de felul în care reprezentanții Guvernului pun problema acum  (n.r. de colaborare cu sistemul bancar) și asta pentru că noi venim după o perioada în care, în general, statul român a dat un mesaj de respingere a principalului finanțator al României.

Noi, băncile, reprezentăm 76% din totalul finanțării României. La debutul acestei crize, îmi aduc aminte că am fost solicitați foarte repede de către guvern, de către domnul premier și miniștri pentru a discuta ce măsuri să luăm, ce trebuie să abordăm mai repede, cum să ne structurăm și asta a fost un lucru extrem de bun. Practic așa ar fi trebuit să se întâmple întotdeauna.

Mi se pare relevant să vă spun că, înainte de întâlnirea cu Guvernul, cu o zi înainte, fusesem în Parlament unde trecuseră celebrele legi anti-cămătărie. Așa că am sărit de la o stare la alta și ne gândeam cât de paradoxală este această abordare în care descoperim dintr-odată că avem nevoie de bănci, dar pe partea cealaltă facem orice ca să închidem tot mai mult creditarea în România. Acesta a fost debutul crizei din perspectiva bancară. Nu vreau să merg pe acest ton pentru că nu este nevoie. Vreau doar să pun lumea în context, să înțelegem de unde pornim și încotro ne îndreptăm.

Ceea ce s-a întâmplat de la debutul crizei a fost dublat și de un efort al băncilor extrem de puternic. Credem foarte tare în aceste programe guvernamentale. Efortul nostru în a contribui la aceste programe a fost relevat de un indicator de multiplicare a efortului operaţional de peste 24 de ori. Deci, infrastructura băncilor a fost supusă unui efort la un volum mai mare decât un volum mediu de activitate de peste 24 de ori. Rezultatul a fost că da, amânarea ratelor s-a petrecut pentru 22% din clienţii noştri persoane fizice şi pentru 28% dintre clienţii noştri persoane juridice. Deci, cifrele sunt extrem de mari. Evident că este un sprijin, evident că trebuie să gândim din perspectiva resurselor şi a unei administrări judicioase, responsabile”, a spus Dănescu.

Potrivit acestuia, de la debutul crizei generate de pandemie, creditarea a crescut cu 31 de miliarde de lei, iar în acest context el a confirmat faptul că Ministerul Finanţelor Publice caută, împreună cu băncile, o soluţie pentru amânarea plăţii ratelor pentru clienţii băncilor după 1 ianuarie 2021.

“Sigur că în ianuarie, cum distinşii mei antevorbitori spuneau că vedem ce facem la anul. Preşedintele boardului nostru scria mai deunăzi că noi suntem acum sub anestezie. Aceste credite amânate la plata ratelor sunt nişte credite în anestezie, sub anestezie, dacă permiteţi o comparabilitate cu domeniul medical, şi vedem în ianuarie cum ne trezim din această anestezie. Trebuie să privim acest risc. Aceasta nu este o ştire negativă şi nici pozitivă. Este o ştire profesionistă a unui economist. Şi trebuie să vedem dacă această prelungire de care se vorbeşte are elementele necesare. Să discutăm principial”, a afirmat Florin Dănescu, la “Banking Forum Online”, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

În opinia lui, o eventuală prelungire a amânării ratelor ar trebui să se acorde în funcţie de nevoi.

“De asemenea, este necesar să se dea această prelungire după nevoi. Oarecum trebuie privit care sunt domeniile care necesită amânare, în ce măsură, cât timp? O abordare ‘Patul lui Procust’ nu este utilă sau recomandabilă pentru că resursele sunt puţine şi în continuare cuvântul de ordine este să folosim cât mai eficient şi la momentul potrivit resursele puţine pe care le avem”, a susţinut el, la evenimentul la care AGERPRES a fost partener media.

Ministerul Finanţelor Publice caută, împreună cu băncile, o soluţie pentru amânarea plăţii ratelor pentru clienţii băncilor după 1 ianuarie 2021, a declarat, joi, ministrul de resort, Florin Cîţu, la “Banking Forum Online” organizat de publicaţia Financial Intelligence.

“Aş vrea să amintesc iarăşi un program care a fost o negociere nu foarte simplă, amânarea ratelor pentru clienţii băncilor, persoane fizice şi persoane juridice, cu până la 9 luni. Este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar pe care acesta le-a acceptat în aceste condiţii dificile, dar uite că a funcţionat. Sunt peste 330.000 de clienţi care au beneficiat de aceasta facilitate şi acum bineînţeles ne gândim împreună cu sistemul bancar, şi aceasta este discuţia care urmează: ce facem după 1 ianuarie. Este clar că economia încă nu şi-a revenit şi s-ar putea să avem în continuare nevoie de astfel de facilităţi, şi atunci trebuie să găsim, tot împreună, soluţii după perioada de 1 ianuarie, ca nici sistemul bancar să nu sufere, nici clienţii băncilor şi nici economia. Ideea este că aşa cum am lucrat s-a văzut clar că poţi să menţii economia, să ai şi creştere şi veţi vedea că în trimestrul III vom avea o creştere economică faţă de trimestrul II şi per ansamblu, atunci când te asiguri că toţi cei care participă la acest proces economic nu sunt afectaţi negativ sau nu sunt cei care susţin tot costul. Am încercat să împărţim tot costul acestei crize şi să-l suportăm toţi, nu numai o anumită parte din economie”, a declarat Florin Cîţu.

Întrebat care sunt opţiunile avute în vedere, Ministrul Finanţelor Publice a menţionat că se poate recurge la o prelungire a sistemului actual sau se poate merge pe cazuri specifice.

“Ne uităm la mai multe variante, dar putem să ne gândim la o prelungire a acestei perioade. Dar, repet, acestea sunt scenarii pe care trebuie să le lucrăm cu sistemul bancar. Putem să plecăm de la o prelungire până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice unde vedem clar că oamenii nu pot. Sunt anumite sectoare în economie unde clar nu pot să-şi revină, oamenii rămân în şomaj tehnic, sau poate sunt închise datorită deciziilor guvernului şi atunci este nevoie de ajutor şi putem veni să susţinem. Deci pornim de la această variantă, în care putem să prelungim poate o perioadă sistemul actual şi până la variante mai soft. Luăm toate aceste variante în calcul. Aş vrea întâi să vedem, împreună cu sistemul bancar, efectele: ce s-a întâmplat până acum, ce costuri au însemnat aceste nouă luni aproape şi ce putem să vedem în viitor. Iarăşi este important, pentru că noi am putut să luăm această măsură în urma deciziei EBA (Autoritatea Bancară Europeană – n. r.) în care băncile nu erau forţate să facă provizioane”, a afirmat Cîţu, citat de Agerpres.

Guvernul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor. Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (13/12/2024)

Convocare AGA O & E 21/22.01.2025 Achizitie Kitax

Sphera Franchise Group (SFG) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014