Update articol:

DNA: 65 de inculpaţi în dosare de corupţie, condamnaţi definitiv în iunie

Peste 60 de inculpaţi în dosare de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi în luna iunie prin 28 de hotărâri judecătoreşti definitive, printre aceştia aflându-se magistraţi, un rector şi un şef de cabinet al ministrului de Interne.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi Agerpres, în cursul lunii iunie, în dosare de corupţie instrumentate de procurorii anticorupţie, au fost condamnaţi definitiv 65 de inculpaţi, iar pedepsele dispuse de judecători faţă de aceştia variază între 8 ani şi 2 luni închisoare şi 4 luni cu amânarea pedepsei.

Printre cei condamnaţi definitiv figurează: un şef cabinet al ministrului de Interne; 2 preşedinţi de consiliu judeţean; vicepreşedinte ANRP; un primar municipiu; un judecător; un procuror; un avocat; un rector universitate; 4 directori instituţii ale statului (DGASPC, Romsilva, etc); 2 primari de comună.

”Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare”, precizează sursa citată. 

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (19/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 12 - 16.10.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/10/2020)

Notificare rascumparare actiuni proprii 12 - 16 octombrie 2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (19/10/2020)

Numirea domnului Valentin Nae in functia de Director al Sucursalei CNE Cernavoda