Update articol:

DNA cere în instanţă o pedeapsă mai mare pentru Sorin Oprescu

Un procuror de la DNA a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, mărirea pedepsei aplicate fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu în dosarul în care acesta a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Curtea de Apel Bucureşti a terminat de judecat apelul în acest dosar, joi având loc pledoariile finale, potrivit Agerpres.

Reprezentantul DNA consideră că Tribunalul Bucureşti i-a aplicat lui Oprescu o pedeapsă prea blândă în raport cu faptele comise şi funcţia deţinută de fostul edil şi a cerut o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege.

“Prin prisma funcţiei deţinute a înţeles să pervertească actul administrativ. A înţeles să comită cele mai grave fapte prevăzute de Codul penal”, a spus procurorul cu referire la Oprescu.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse mai mari şi pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar.

Procesul se află în faza de apel, după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.

Alte condamnări în primă instanţă: Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane) – 13 ani şi 4 luni închisoare; Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) – 3 ani şi 4 luni; Florin Şupeală (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) – 4 ani; Claudiu Bengalici (administrator al unei societăţi comerciale) – 4 ani şi 4 luni; Cristian Stanca (fost şofer al lui Oprescu) – 7 ani şi 8 luni; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) – 2 ani şi 4 luni cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (13/04/2021)

Desfasurare conferinta telefonica investitori si analisti 13 Aprilie 2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/04/2021)

Ziua Investitorului Bittnet - 15 Aprilie 2021

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (13/04/2021)

VAN la data de 31 martie 2021

ALTUR S.A. (ALT) (13/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA si AGEA din data de 27/28.04.2021

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/04/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.04.2021 - 12.04.2021