Update articol:

DNA: Viorel Dinu, consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării, reţinut pentru luare de mită

dna

Viorel Dinu, consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Serviciul Corp Control, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat DNA.

Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 octombrie 2021, a inculpatului  DINU VIOREL, consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Serviciul Corp Control, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2020, inculpatul Dinu Viorel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăți comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.
Folosul necuvenit menționat mai sus, ar fi fost pretins și primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancțiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societățile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din țară. Aceste contracte de execuție lucrări erau finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.).

Inculpatului Dinu Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară în continuare acte de urmărire penală.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/06/2022)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

TERAPLAST SA (TRP) (24/06/2022)

Desemnare agent de plata pentru dividende 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/06/2022)

Acceptare mandate membri provizorii Directorat

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (24/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/06/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)