Update articol:
Se alătură luptei împotriva răspândirii noului coronavirus

Companiile din cadrul Grupului Electrica donează 240.000 de euro unităților medicale din zonele în care își desfășoara activitatea

Grupul Electrica, prin companiile sale de furnizare, servicii și distribuție a energiei electrice, susține efortul remarcabil al personalului medical împotriva răspândirii noului coronavirus și donează 240.000 de euro în sprijinul unor spitale din București, Ploiești, Brașov și Cluj, potrivit unui comunicat de presă.

Compania precizează: “Sumele donate sunt folosite pentru achiziția de aparatură medicală absolut necesară pentru tratarea pacienților afectați de noul virus, precum și de echipamente de protecție pentru personalul medical medical, astfel:

SDEE Transilvania Nord – 30.000 de euro către Spitalul Județean de Urgență Cluj;

SDEE Transilvania Sud – 30.000 de euro către Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Brașov;

SDEE Muntenia Nord – 30.000 de euro către Spitalul Județean de Urgență Ploiești;

Electrica Furnizare SA – 30.000 de euro către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, din București;

Electrica SERV – 30.000 de euro către Institutul Național de de Boli Infecțioase Matei Balș, din București.

Electrica Furnizare a contribuit, cu aproximativ 90.000 de euro, și la “Campania națională de informare și prevenire a contaminării cu noul Coronavirus”, implementată de Crucea Roșie Română, pentru achiziția de măști sanitare de unică folosință.

În același context, angajații Electrica sunt implicați într-o campanie internă de strângere de fonduri pentru Spitalul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, în vederea achiziționării de cărucioare pentru pacienți, parte dintre acestea fiind deja donate unității medicale”.

„Traversăm o perioadă dificilă în care avem nevoie, mai mult ca niciodată, să fim uniți și să îi protejăm pe toți cei din jurul nostru. În același timp, trebuie să îi sprijinim cu tot ce putem pe cei care au grijă de noi, de famiile noastre, de colegii și de prietenii noștri. Întreg personalul medical aflat, acum, în linia întâi merită respectul, considerația și ajutorul nostru. În aceste zile, ei sunt cu adevarat niște eroi, așa cum, pastrând proporțiile, sunt și electricienii noștri aflati tot în prima linie, pe teren, pentru a asigura alimentarea cu energie electrică, indiferent de vreme și de vremuri”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrica.

Încă de la debutul acestei situații, Grupul Electrica a adoptat o serie de măsuri speciale pentru protecția clienților, angajaților și partenerilor săi, precum și de limitare a extinderii Covid-19. Planul de reziliență existent la nivel de Grup a fost actualizat cu promptitudine pentru a răspunde situației excepționale de la nivel național. Totodată, Electrica încurajează partenerii și clienții să folosească modalități de relaționare indirecte, on-line sau telefonic, pentru soluționarea diverselor solicitări, și să apeleze la metodele de plată on-line.