Update articol:

Eurohold, proprietarul Euroins România, strânge 80,5 milioane de euro prin emiterea de noi acțiuni la bursă

Еurohold, cel mai mare holding din Bulgaria, proprietarul Euroins România, a strâns 80,5 milioane EUR (157 milioane BGN) prin emiterea de noi acțiuni la Bursa de Valori Bulgară (BSE), potrivit unui comunicat de presă al grupului. Noua emisiune de acțiuni a avut loc între 9 iunie și 7 iulie 2021 și a stârnit un interes puternic din partea investitorilor internaționali și locali, care au subscris și au plătit pentru 63 de milioane de acțiuni noi.  Odată cu emiterea noilor acțiuni, Eurohold a strâns cu 24 la sută mai multe fonduri decât cele necesare pentru validarea acțiunii bursiere (65 milioane EUR) pentru achiziționarea filialelor CEZ Group din Bulgaria. Astfel, Eurohold își va mări capitalul la 260,5 milioane de acțiuni, iar valoarea de piață a holdingului va ajunge la 332 milioane EUR (650 milioane BGN).

Eurohold a oferit pentru subscriere maximum 79 de milioane de acțiuni ordinare noi – cu o valoare de 1 BGN și 2,50 BGN. Investitorii au subscris și au plătit în total 63 de milioane de acțiuni, aproape 80% din oferta planificată. Starcom Holding, acționarul majoritar al Еurohold, a subscris și a plătit pentru circa 47 de milioane de acțiuni noi și va rămâne acționarul care deține controlul holdingului, deținând o participație de peste 50% în companie. Un important manager de active din SUA a achiziționat o participație de 9% în Eurohold și va deveni al treilea cel mai mare acționar al companiei după Starcom și KJK.

Intermediarul bulgar de investiții Euro-Finance AD ​​a fost directorul principal al ofertei publice. Renaissance Capital a acționat în calitate de consilier financiar unic al Eurohold.

Veniturile generate vor fi utilizate pentru finanțarea achiziției filialelor CEZ Group Bulgaria – cea mai importantă companie de distribuție, furnizare și comerț de energie electrică din Bulgaria, dar și pentru investiții în dezvoltarea ulterioară a celor două afaceri principale ale grupului – energie și asigurări.

„Vom sprijini programul de investiții din sectorul energetic și ne vom concentra pe îmbunătățirea profitabilității holdingului și extinderea liniei noastre de afaceri din asigurări”, a declarat Kiril Boshov, președintele consiliului de administrație al Еurohold.

Finalizarea achiziției filialelor Grupului CEZ din Bulgaria este prognozată pentru sfârșitul lunii Iulie 2021. Finanțarea tranzacției va fi realizată de JP Morgan.

La începutul acestui an, Eurohold a primit ultimele aprobări pentru preluarea a șapte filiale ale grupului CEZ din Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică – CEZ Distribution Bulgaria și cel mai mare furnizor de energie electrică – CEZ Electro Bulgaria, respectiv 100% din acțiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică din Bulgaria- CEZ Trade Bulgaria. CEZ este cel mai mare furnizor și distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienți. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri și active totale de 700 milioane EUR (1,4 miliarde BGN). Compania are peste 3000 de angajați în Bulgaria.

Eurohold Bulgaria este un grup de afaceri independent lider în regiunea CEE / SEE / CSI și cel mai mare holding public din Bulgaria – din punct de vedere al veniturilori. Acesta operează în domeniul asigurărilor, leasingului, vânzărilor de mașini, gestionării activelor și serviciilor de investiții. Eurohold listat la BVB și WSE. Deține Euroins Insurance Group (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări independente din regiunea CEE / SEE / CSI, care operează în 11 țări și deține filiale în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Rusia și Belarus. 

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera