Update articol:

Europarlamentarii decid astăzi dacă includ energia nucleară și gazul – drept combustibil de tranziție – în taxonomia UE

Planul UE de a eticheta investițiile în centralele nucleare și pe gaze ca fiind ecologice se confruntă cu un vot final astăzi, când parlamentarii europeni decid dacă acceptă sau resping propunerile care au divizat guvernele și investitorii, scrie Reuters.

Votul este ultimul obstacol în decizia mult întârziată a Uniunii Europene cu privire la adăugarea celor două surse de energie la „taxonomia” UE, un cadru de reguli care determină ce investiții pot fi considerate în Europa ca fiind durabile.

Concepute pentru a ghida capitalul privat către proiecte cu adevărat ecologice, regulile urmăresc să stabilească un standard european pentru investiții durabile. Dar dezbaterea despre investițiile care pot fi considerate ca fiind verzi s-a transformat într-un conflict politic mai amplu cu privire la combustibilii în care ar trebui să investească Europa pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a înlocui gazul rusesc.

În luna iunie, eurodeputaţii din două comisii cheie ale Parlamentului European au votat împotriva planurilor de a introduce gazul şi energia nucleară pe lista energiilor sustenabile din punctul de vedere al protecţiei mediului, aşa-numita “taxonomie verde” a UE. Parlamentul European a anunţat că cele două comisii – ENVI (Comisia pentru Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară) şi ECON (Comisia pentru afaceri economice şi monetare) – s-au opus propunerii privind “taxonomia verde” într-un vot comun, cu 76 de voturi împotrivă, 62 pentru şi patru abţineri.

Purtătorul de cuvânt pentru politică economică al grupului Partidului Popular European din PE, Markus Ferber, a spus că “pur şi simplu nu există apetit pe piaţă pentru o taxonomie cu energie nucleară şi gaz”.

Deputatul verde Bas Eickhout a declarat că propunerea UE va crea stimulente artificiale pentru a investi în energie nucleară și gaze, un combustibil fosil, în detrimentul energiei regenerabile necesare pentru a reduce rapid emisiile cauzate de încălzirea planetei.

Deputatul Partidului Popular European Christian Ehler a spus că impactul taxonomiei asupra investițiilor viitoare nu este încă clar, dar a declarat că limitele dure ale emisiilor de CO2 și alte criterii vor asigura că investițiile în centralele de gaze respectă obiectivele climatice.

Respingerea ar fi o lovitură pentru Comisia Europeană, care a petrecut mai bine de un an reformuland regulile pe fondul unui lobby intens din partea guvernelor și a industriilor de gaze și nucleare.  Bruxelles-ul spune că centralele de gaz și nucleare trebuie să îndeplinească condiții stricte pentru a obține o etichetă verde.

Criticii, inclusiv consilierii Comisiei, au spus că centralele de gaze ar trebui să respecte limite de emisii mult mai stricte decât cele din propunerea Comisiei pentru a se alinia la reducerile abrupte necesare pentru a preveni schimbările climatice severe.

Comisia a inclus o limită mai mică de emisii într-o propunere timpurie din 2020, dar a modificat-o după reacțiile unora dintre cele 27 de state membre ale UE.

Șeful UE pentru politică climatică, Frans Timmermans, a declarat luni că ar fi decis diferit asupra taxonomiei dacă ar fi fost alegerea lui, dar că regulile reflectă realitățile politice din cadrul UE.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a scris aseară pe Facebook: “Mâine este un vot important pentru viitorul energiei din Uniunea Europeană. Europarlamentarii vor decide, prin votul lor, dacă includ energia nucleară și gazul – drept combustibil de tranziție – în taxonomia UE. Cele două surse de energie sunt vitale pentru combaterea schimbărilor climatice și creșterea independenței energetice. Fac un apel către colegii europarlamentari să ia în calcul că un vot PENTRU adoptarea raportului de respingere va face dificilă realizarea obiectivului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră.

Voi continua să susțin că: „Fără energia nucleară, decarbonarea nu este posibilă”. Energia nucleară este o resursă vitală și de încredere pentru toți, în vederea asigurării securității energetice și a unui viitor cu emisii scăzute de carbon. De asemenea, România are nevoie să folosească gazul natural drept combustibil de tranziție, pentru a ne putea asigura securitatea energetică. Îmi doresc ca toți colegii mei europarlamentari să susțină interesele României și, mai mult chiar, să își convingă și colegii europeni în acest sens. Am încredere că decizia pe care o vor lua mâine va fi una corectă, în acord cu realitățile de securitate și cu necesitatea asigurării securității și independenței energetice a Uniunii Europene”.

BVB | Știri BVB

ROMCAB SA (MCAB) (28/03/2023)

Convocare AGAO 27.04.2023

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (28/03/2023)

Convocare AGOA 29/30.04.2023

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (28/03/2023)

Schimbarea Depozitarului activelor

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/03/2023)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

UZTEL S.A. (UZT) (28/03/2023)

Procedura insolventei la cererea debitorului