Update articol:

Eurostat: România – cel mai mare deficit din UE, anul trecut; Florin Cîțu: Am avut cel mai mare deficit bugetar din ultimii 20 de ani

În 2024, toate statele membre, cu excepția Danemarcei (+4,5%), Irlandei și Ciprului (ambele +4,3%), Greciei (+1,3%), Luxemburgului (+1,0) și Portugaliei (+0,7%), au raportat un deficit. Cele mai mari deficite au fost înregistrate în România (-9,3%), Polonia (-6,6%), Franța (-5,8%) și Slovacia (-5,3%). Douăsprezece state membre au avut deficite egale sau mai mari de 3% din PIB, potrivit Eurostat.

Fostul premier Florin Cîțu a scris: “ESTE OFICIAL: în 2024 România a avut cel MAI MARE deficit bugetar din ultimii 20 de ani = 9.3%!!!

Nu mai există dubii: guvernarea socialistă impusă în 2022 este mai rea pentru România decât pandemia sau criză economică din 2008-2011!

Continuarea guvernării cu aceiași oameni și aceleași măsuri socialiste duce doar la GENOCID ECONOMIC pentru România!
Deficit bugetar CASH vs. ESA!
Foarte simplu. Cash poate să fie manipulat de guvern și să pară mai mic prin amânarea unor plăti. ESA ia în calcul și aceste plăti amânate!
De aceea CE, investitorii, agențiile de rating și toți care vor o analiză corectă a situației din România se uită la deficitul bugetar ESA. Și tot din aceleași motive guvernul socialist de la București vorbește DOAR despre deficit CASH”.

Potrivit Eurostat, la sfârșitul anului 2024, cele mai scăzute rate ale datoriei publice în raport cu PIB au fost înregistrate în Estonia (23,6%), Bulgaria (24,1%), Luxemburg (26,3%), Danemarca (31,1%), Suedia (33,5%) și Lituania (38,2%). Douăsprezece state membre au avut rate ale datoriei publice mai mari de 60% din PIB, cele mai ridicate fiind înregistrate în Grecia (153,6%), Italia (135,3%), Franța (113,0%), Belgia (104,7%) și Spania (101,8%).

În 2024, cheltuielile publice în zona euro erau echivalente cu 49,6% din PIB, iar veniturile publice cu 46,5%. Cifrele pentru UE au fost de 49,2% și, respectiv, 46,0%. Ratele veniturilor și cheltuielilor publice au crescut atât în zona euro, cât și în UE, comparativ cu 2023.

 

BVB | Știri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (21/05/2025)

Oferta publica voluntara de preluare Purcari de catre un Investitor Strategic

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/05/2025)

Litigiu in care este implicata societatea

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/05/2025)

Convocare AGOA 27 (30) iunie 2025