Update articol:

Fermierii vor putea obține fonduri europene nerambursabile între 100.000 de euro și 1,5 milioane de euro, pentru investiții în exploatații pomicole (Goodwill Consulting)

Sursa Pixabay

Articol transmis de Goodwill Consulting.

Fermierii vor putea obține fonduri europene nerambursabile între 100.000 de euro și 1,5 milioane de euro pe proiect pentru investiții în exploatații pomicole în cadrul submăsurii 4.1a din Programului Național Dezvoltare Rurală 2014-2020. Goodwill Consulting îți explică ce trebuie să știi despre PNDR 4.1a.

Ce este submăsura 4.1a din PNDR?

Submăsura 4.1a este o oportunitate de finanțare nerambursabilă din cadrul PNDR 2014-2020 care oferă fermierilor finanțare nerambursabilă pentru investiții în exploatații pomicole cu o valoare de maximum 1,5 milioane de euro pe proiect. Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înfiinţarea, modernizarea și/ sau extinderea unităţilor de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.

Cine sunt eligibili?

Fermierii care se desfășoară activități economice sub formă de întreprindere individuală, întreprindere familială, persoană fizică autorizată, societate cu răspundere limitată, societate agricolă, cooperativă agricolă sau alte forme juridice vor putea obține fonduri.

Care este valoarea și intensitatea maximă a finanțării?

Ce se finanțează?

În cadrul submăsurii 4.1a sunt sprijinite investițiile la nivelul întregului teritoriu al României pentru pepiniere și culturi în spații protejate. În sesiunea această se va acorda sprijin pentru trei tipuri de investiții. Astfel, prima componentă vizează înființarea, extinderea, modernizarea plantației sau pepinierei, inclusiv condiționare și marketing. A doua componentă vizează înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de depozitare, condiționare și procesare la nivelul fermelor și investiții în vederea, ambalării și comercializării. A treia componentă se referă la acordarea finanțării pentru utilaje de recoltare prin care se asigură modernizarea exploatației. 

  • Înființare, extindere, modernizare plantație/ pepinieră, inclusiv condiționare și marketing
  • Depozitare, condiționare și procesare – modernizare exploatație
  • Utilaje recoltare

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2024)

Reconectarea Unitatii 1 CNE Cernavoda la sistemul energetic national

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2024)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni