Update articol:

Franţa a demarat licitaţia pentru atribuirea frecvenţelor 5G, în pofida criticilor

suveranitatea digitala, Germania Franta

După un start fals, Franţa a lansat marţi procesul de atribuire a primelor frecvenţe 5G, care ar urma să aducă mai multe miliarde de euro bugetului statului, transmite presa franceză.

Prevăzută iniţial să aibă loc în luna aprilie, dar amânată din cauza pandemiei de coronavirus, licitaţia pentru atribuirea de frecvenţe a început marţi la ora locală 09:30 (07:30 GMT) şi ar urma să permită operatorilor de telefonie (Orange, SFR, Bouygues Telecom şi Free) să achiziţioneze 11 blocuri de frecvenţe, ceea ce ar permite lansarea primelor servicii 5G în anumite oraşe din Franţa la finele acestui an.

Viitoarea rețea mobilă va fi lansată în Franța, utilizând mai întâi banda de la 3,4 la 3,8 GHz pe spectrul electromagnetic. Cei patru operatori au obținut fiecare câte un bloc de 50 MHz în această bandă de frecvență, la un preț fix de 350 de milioane de euro. Cu cei 110 MHz suplimentari implicați, statul speră să adune cel puțin 2,17 miliarde de euro.

Un operator nu va putea achiziționa mai mult de 100 MHz „pentru a oferi tuturor o șansă”, explică Arcep, Autoritatea franceză de reglementare a telecomunicaţiilor, care supraveghează licitațiile. Licitația principală, care ar trebui să dureze aproximativ zece zile, va fi urmată de o „licitație de poziționare” care să permită operatorilor să aleagă dacă preferă să fie amplasaţi în centrul benzii sau la capetele acesteia, fiind mai probabil să interfereze cu alte servicii.

“Principiul acestor licitaţii este că ele trebuie să fie complet secrete. În fond, singurul nostru obiectiv este să oferim cea mai bună calitate a serviciilor pentru utilizatorii noştri şi să ne păstrăm această superioritate în calitatea reţelei pe care o avem de zece ani în Franţa”, a avertizat directorul general de la Orange, Stéphane Richard, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Cu toate acestea, tehnologia 5G a stârnit ostilitate din partea opiniei publice, politicieni și ONG-uri, care pun la îndoială interesul acestei noi tehnologii, invocând riscuri pentru sănătate și mediu. Aproape 70 de aleși de stânga și ecologiști, printre care Jean-Luc Mélenchon, Yannick Jadot sau primarul din Marsilia Michèle Rubirola, au cerut la mijlocul lunii septembrie într-un forum un moratoriu privind alocarea frecvențelor.

Mai multe ONG-uri au anunţat marţi că vor sesiza Consiliul de stat să suspende procedura de atribuire a frecvenţelor.

Cu toate acestea, Guvernul de la Paris nu şi-a modificat calendarul, fără a mai aştepta un raport al Agenţiei Naţionale pentru Securitate Sanitară (Anses), care ar urma să fie publicat în luna martie 2021, subliniind că majoritatea ţărilor avansate au atribuit deja frecvenţe pentru telefonia 5G.

“Toată lumea susţine că pentru relansarea economică, pentru viitorul industriei, este extrem de important. Este important ca Franţa să se înscrie în această tendinţă, în special în această perioadă de criză”, a declarat la rândul său secretarul de stat pentru domeniul digital, Cedric O.

Întrebarea pe care şi-o pun experţii este dacă această dezbatere politică aprinsă, marcată de ameninţările venite din unele comunităţi că vor împiedica dezvoltarea reţelelor 5G, poate avea un impact asupra comportamentului operatorilor cu prilejul licitaţiilor?

“Aceasta poate schimba raportul de forţe”, estimează Guillaume Vaquero, expert în telecomunicaţii la cabinetul Wavestone. “Suntem într-o situaţie în care Arcep cere operatorilor să îşi asume angajamente cu privire la acoperire. Însă operatorii pot spune: Suntem gata să introducem tehnologia dar care sunt garanţiile că o putem face în bune condiţii? Deoarece este vorba de investiţii colosale”, a adăugat expertul.

Un alt element de care trebuie să ţină cont operatorii sunt restricţiile care vizează gigantul chinez Huawei, care vor obliga în special SFR şi Bouygues Telecom să îşi caute un alt furnizor de echipamente pentru o mare parte din viitoarele lor reţele 5G şi de asemenea să îşi revizuiască planurile de investiţii.

 

 

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (29/10/2020)

Erata - Hotarari AGOA din 29.10.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (29/10/2020)

Notificare prag detineri/vot >5%

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (29/10/2020)

Plata cupon 45, rambursare rata principal 44 & calcul rata dobanda pentru cuponul 46

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (29/10/2020)

Plata cupon 49, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 50

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (29/10/2020)

Semnare documente relationate de suplimentarea unui credit sindicalizat