Update articol:

Finanțele propun plafonarea prețului gazelor naturale din producția internă

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă: “Două mari companii (n.r. Romgaz și OMV Petrom) au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%”

Ministerul Finanţelor propune, prin proiect de Hotărâre, ca preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători, până la data de 30.06.2021, să fie de 55 lei/Mwh.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Energiei s-au întâlnit miercuri, 18 iulie, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al prețurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021. Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet prețul de vânzare al gazelor naturale, iar tendința de creștere a fost continuă și constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creștere de 33,75%, Ministerul Finanțelor consideră că se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze prețul gazelor naturale.

În conformitate cu prevederile Legii 123/2012, piaţa de gaze naturale este compusă din piaţa reglementată şi piaţa concurenţială, participanţii la piaţa de gaze naturale şi structurile operaţionale asociate fiind: producătorii, furnizorii, clienţii finali, operatorul/operatorii de transport şi de sistem, operatorii conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale, operatorii pieţelor centralizate de gaze naturale, operatorii de distribuţie, operatorii de înmagazinare/stocare. Structura participanților la piața de gaze naturale se prezintă astfel: un operator al Sistemului Național de Transport – Transgaz SA; 7 producători: Romgaz, OMV Petrom, Amromco Energy, Raffles Energy, Foraj Sonde, Stratum Energy şi HUNT OIL Company, din care ponderea Romgaz din total producție este de 48,88, iar OMV Petrom – 46,08%; 5 furnizori externi care aduc gaze naturale din surse externe în România: Engie Energy Management, Imex Oil, MET Internațional AG, Alpiq Energy SE şi Wiee AG Elveţia; 2 operatori de înmagazinare: Romgaz, Depomureş; 36 de operatori de distribuţie – cei mai mari fiind Distrigaz Sud Reţele şi E.ON Gaz Distribuţie; 87 de furnizori activi prezenţi pe piaţă; 3 operatori ai pieţelor centralizate; aproximativ 3,7 milioane clienţi finali, din care 3,4 milioane clienţi casnici reglementaţi.

Pe piaţa concurenţială, tranzacţiile comerciale cu gaze naturale se fac angro sau cu amănuntul, iar prețurile se formează pe baza cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale. Piaţa concurenţială angro funcţionează pe bază de contracte bilaterale între operatorii economici din domeniul gazelor naturale; tranzacţii pe pieţe centralizate, administrate de către operatorul pieţei de gaze naturale; alte tipuri de tranzacţii sau contracte.
Piaţa reglementată de gaze naturale funcţionează în principal pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor casnici. Pentru activităţile aferente pieţei reglementate, preţurile şi tarifele se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de către ANRE.
Preţul producţiei interne prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern a evoluat de la 45,71 lei/MWh la 1.02.2013 până la 60 lei/MWh la 31.03.2017. Începând cu 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare a gazelor naturale din producţie internă, acesta stabilindu-se în cadrul pieţei concurenţiale prin contracte liber negociate cu furnizorii și clienții finali pe baza cererii şi a ofertei. Prețul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piața centralizată, în perioada aprilie 2017 – august 2018, a evoluat de la 70,93 lei la 77,72 lei. Prețul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piața centralizată la 31.03.2019 va fi de 80,25 lei/MWh.

Prețul gazelor naturale din import este stabilit pe piața concurențială prin negociere liberă între importatori și furnizorii de gaze naturale din România. Prețul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31.03.2019 va fi de 94,58 lei/MWh.
Conform Ministerului Finanțelor, prezentul act normativ are impact pozitiv prin stoparea creșterii necontrolate a prețurilor gazelor naturale din producția internă, generată de poziția dominantă a celor doi mari producători care au cota de piață, fiecare de peste 46% și împreună de 95%.
Acum câteva zile, Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, a declarat că, în următorul an, preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%. “Două mari companii (n.r. Romgaz și OMV Petrom), n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%. O parte îşi ia şi statul român pentru că e acţionar în amândouă. De ce? Pentru că aşa au înţeles unii manageri că trebuie mers înainte. Mărim preţul, că până la urmă cine-l suportă, e un prost care trebuie să-l plătească, decât să mărim producţia şi să diversificăm sursele, astfel încât să vindem mai mult, poate chiar şi la export, dar la un preţ mai mic”. Vâlcov susținea că legea permite Executivului să intervină pentru a regla preţul gazelor “pentru maximum trei ani”.