Update articol:

Fost ofițer CIA: “Cea mai infamă și devastatoare conferință de presă susținută vreodată de un președinte american” (video)

Străzile din Kabul sunt pline de civili panicați care fug de asaltul talibanilor din capitala afgană, elicopterele americane zboară deasupra Ambasadei SUA pentru a evacua personalul de acolo, iar guvernul național afgan, susținut timp de două decenii de banii şi puterea SUA, îşi negociază predarea.

Veteranul operațiunilor externe CIA, Bryan Dean Wright, a spus despre conferinţa preşedintelui Joe Biden din 8 iulie: „Aceasta poate deveni cea mai infamă și devastatoare conferință de presă susținută vreodată de un președinte american”.

 

„Când am anunțat retragerea noastră în aprilie, am spus că vom ieși până în septembrie și suntem pe drumul cel bun pentru a atinge ținta respectivă”, a spus Biden, adăugând:  „Misiunea noastră militară în Afganistan se va încheia pe 31 august”.

În mod clar, talibanii sunt pe punctul de a declara victoria la Kabul cu mult înaintea acestei date și, cu siguranță, cu mult înaintea datei simbolice de 11 septembrie pentru a declara „misiunea îndeplinită”.

Iată schimbul de replici între preşedintele Joe Biden şi reporteri din 8 iulie:

REPORTER: Este acum inevitabilă preluarea de către talibani a Afganistanului?

PREȘEDINTELE: Nu, nu este.

REPORTER: De ce?

PREȘEDINTELE: Pentru că – trupele afgane au 300.000 de oameni bine echipați – la fel de bine ca orice armată din lume – și o forță aeriană împotriva a ceva de genul a 75.000 de talibani. Nu este inevitabil.

Poate că acest eșec total de a înțelege sau de a prezice ceva apropiat de realitate la fața locului în conflict este un eșec împărtășit și de serviciile secrete americane, dat fiind că abia în iunie o estimare a serviciilor de informații raportată pe scară largă a prognozat că Kabul ar putea cădea în termen de șase luni.

Dar tocmai săptămâna trecută acea evaluare a fost revizuită semnificativ pentru a anunţa termenul de „o lună până la 90 de zile”. Doar ultimele 48 de ore au dovedit, în mod evident, că acest lucru este complet fals.

 

Cine sunt principalii lideri talibani din Afganistan?

 

Îngrijorare în SUA: Grupurile teroriste precum al-Qaida ar putea crește mult mai repede decât se aștepta; Talibanii au preluat controlul asupra Palatului prezidențial din Afganistan

 

 

 

BVB | Știri BVB

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/10/2022)

Renuntare mandat membru al Comitetului de Audit

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (04/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (04/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Erste Group Bank AG (EBS) (04/10/2022)

Notificare - detineri < 5%