- Extinderea celei mai mari săli de jocuri din România, Game World București Mall Vitan, după o investiție de un milion de euro, dar și cifrele la care a ajuns astăzi compania o plasează printre liderii industriei de entertainment.
- Indicatorii arată un parcurs clar ascendent: de la 50 de posturi de joc, în 1999, la peste 800 astăzi și de la 35 de angajați, în urmă cu 20 de ani, la peste 400 anul acesta.
- Calendarul pe 2019 cuprinde peste 200 de petreceri și evenimente, cu un record de participare la petrecerea aniversară de 20 de ani – circa 2000 de participanți.
Operatorul de jocuri de noroc Game World marchează douăzeci de ani pe piața din România prin inaugurarea, la 1 octombrie, a unei zone modernizate în sala de jocuri de la Game World București Mall Vitan. Cea mai mare sală de jocuri din România și, probabil, din Europa de Est este și prima de la care a pornit compania în urmă cu 20 de ani, iar transformările prin care a trecut ilustrează întreaga istorie Game World în România. În această perioadă suprafața sălii a crescut de peste 8 ori, de la 300 de metri pătrați la circa 2500, peste 330 de posturi de joc fiind azi la dispoziția clienților, spun reprezentanții Game World.
„Cea mai mare sală de joc din România devine și mai mare. În urma investiției de un milion de euro de la Game World București Mall Vitan, punem la dispoziția clienților o nouă zonă a sălii, cu o ambianță deosebită, dotată cu cele mai moderne echipamente de joc și conexe cum sunt cele două video wall-uri cu o suprafață de 20 de metri pătrați”, explică Attila Török, Director de Strategie Game World deține șapte săli de joc situate în mari centre comerciale din București, Constanța, Alba Iulia și Brașov în care lucrează 400 de angajați.
„În ultimii ani, Game World și-a ajustat strategia de business prin diversificarea ofertelor și a serviciilor. Suntem un furnizor de experiențe de entertainment și le oferim clienților noștri ambianța, facilitățile și o paletă largă de opțiuni de socializare și divertisment. Spre exemplu, calendarul pe 2019 cuprinde peste 200 de petreceri și evenimente cu tematici și atracții diferite pentru clienții noștri. Pe 20 septembrie am aniversat cei 20 de ani de activitate în România prin petreceri apreciate de un număr record de participanți, circa 2.000, la București, și peste 800, la Constanța. Terasele pentru fumători, barurile și zonele de relaxare și socializare din sălile de jocuri, serviciul de valet parking sau lifturile pentru acces mai confortabil sunt alte câteva elemente prin care răspundem preferințelor clienților”, mai spune Attila Török.
Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență a Game World România, compania va oferi și primele 20 de burse private de studii pentru studenții la Psihologie, în cadrul unui program intitulat „Bursele Game World”.
„Acest program, o inițiativă unică pe piața de profil din România, se află la prima sa ediție anuală și se adaugă setului de acțiuni de Responsabilitate Socială Corporativă desfășurate de companie. Bursele completează susținerea pe care Game World o acordă campaniei de educare a tinerilor «Antrenat de Majorat», precum și programului «Joc Responsabil», ce vizează sprijinirea persoanelor ce se confruntă cu probleme de joc și promovarea unei atitudini responsabile față de jocurile de noroc. Compania este și unul dintre partenerii tradiționali ai Hospice Casa Speranței”, a declarat Andrei Frimescu, Director de Marketing și PR al Game World.
Game World România se numără printre companiile reprezentative pe piața centrelor de divertisment din România, având ca domeniu de activitate organizarea și exploatarea sălilor de jocuri de noroc electronice. Brandul Game World este prezent în București și în alte trei orașe importante din țară, Constanța, Brașov și Alba Iulia, iar la nivel internațional în România, Slovacia, Republica Moldova și Croația. În România, compania și-a început activitatea în septembrie 1999, cu prima sală de jocuri Game World, în București Mall Vitan, care este în prezent cea mai mare din țară.