Update articol:

Germania: Percheziţii la proprietăţile unui oligarh apropiat de Putin

Alisher Usmanov și-a făcut avere din minerit și investiții și este fost acționar la clubul de fotbal Arsenal.

Mai multe proprietăţi din Germania ale unui oligarh rus vizat de sancţiunile europene au fost percheziţionate miercuri, a transmis Parchetul din Munchen. Săptămânalul german Spiegel a scris că este vorba de un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Alişer Usmanov, potrivit AFP.

Aproape 250 de agenţi al Biroului Federal de Poliţie (BKA) şi ai poliţiei fiscale au participat la aceste operaţiuni în mai multe regiuni, printre care Bavaria (sud), Baden-Wurtemberg (sud-vest), Schleswig-Holstein (nord) şi Hamburg (nord), conform parchetului, potrivit Agerpres. 

Anchetatorii au percheziţionat în total 24 de locuri care aparţin oligarhului şi altor patru persoane, conform Spiegel, care a dezvăluit cazul.

Usmanov, care ar fi trăit mare parte din timp în Bavaria în aceşti ultimi ani, nu se află nici în Germania, nici în Rusia, iar anchetatorii suspectează că ar fi în prezent în Uzbekistan, ţara sa natală, conform publicaţiei germane.

Miliardarul rus, în vârstă de 69 de ani şi fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă, este suspectat în special pentru că şi-ar fi monitorizat bunurile imobiliare printr-o firmă de securitate, deşi acestea erau incluse pe lista de sancţiuni impuse de Uniunea Europeană la 28 februarie ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Plătind aceste servicii de monitorizare, Usmanov ar fi încălcat interdicţia de a folosi fonduri îngheţate. Celelalte patru persoane vizate de percheziţii sunt suspectate că au contribuit la infracţiune prin furnizarea serviciilor de supraveghere.

Usmanov ar fi de asemenea suspectat de fraudă fiscală, în valoare de 550 de milioane de euro, a adăugat Spiegel, faptă care nu a fost confirmată în acest moment de Parchetul din Munchen.

El este prezentat de revista germană drept “omul de paie” al preşedintelui rus în mai multe afaceri comerciale.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (05/10/2022)

Completare Convocare AGAO 19.10.2022

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (05/10/2022)

Purcari Wineries PLC a desfasurat prima editie a Zilei Investitorului

SOCEP S.A. (SOCP) (05/10/2022)

Erata Hotarari AGA O din 27.09.2022

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (05/10/2022)

Notificare cu privire la numarul si tipul de investitorilor

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (05/10/2022)

Plata dividende interimare aferente exercitiu financiar 2022