Update articol:

Grecia deschide aeroporturile din insule şi extinde lista pentru turiştii veniţi din alte ţări

Stelios Petsas / Sursa foto: media.gov.gr

Grecia a făcut miercuri un nou pas spre încercarea de a salva sezonul turistic prin redeschiderea aeroporturilor din insule, extinderea listei pentru turiştii veniţi din alte ţări şi anularea testelor pentru cetăţenii veniţi din Spania, Italia şi Olanda, relatează EFE, potrivit Agerpres.

De la 1 iulie, toţi turiştii care vin dintr-un teritoriu al Uniunii Europene, din ţările asociate spaţiului Schengen, sau dintr-un stat inclus pe lista comunitară privind cele 14 ţări considerate sigure, vor putea călători în Grecia.

Rămân excluse până la 15 iulie zborurile directe dinspre şi spre Grecia venite din Marea Britanie, Turcia şi Suedia.

Turiştii bulgari care preferă să-şi petreacă vacanţa în Grecia pot folosi însă un singur punct de trecere al frontierei, cel de la Kulata – Promachonas, conform unui anunţ făcut miercuri de Ministerul bulgar de Externe, care invocă o decizie a autorităţilor elene.

Toate celelalte puncte de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Grecia vor putea fi folosite doar în mod excepţional, atunci când sunt “motive întemeiate” pentru acest lucru. Conform BTA, nu se precizează care sunt aceste “motive întemeiate”. Această situaţie se poate însă schimba şi vor fi redeschise mai multe puncte de trecere a frontierei în funcţie de evoluţia condiţiilor epidemiologice.

În ceea ce priveşte testarea turiştilor, autorităţile elene au anunţat că de miercuri se vor efectua doar teste aleatorii pentru COVID-19 şi nu vor mai exista teste obligatorii pentru turiştii veniţi din ţări specifice.

Pentru aceasta au fost repartizaţi 126 de ofiţeri ai corpului medical din cadrul forţelor armate la punctele de control din toate aeroporturile ţării.

Toţi călătorii vor trebui să completeze şi să trimită cu 48 de ore înainte de călătorie aşa-numitul formular de localizare a pasagerilor, care este deja disponibil pe aplicaţia Visit Greece şi pe site-ul travel.gov.gr.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, acest formular serveşte la depistarea pasagerilor susceptibili de a fi supuşi unui test.

Turiştii care au fost deja supuşi unui test de COVID-19 vor trebui să aştepte rezultatul timp de 24 de ore la adresa aleasă ca destinaţie a călătoriei.

Guvernul conservatorului Kyriakos Mitsotakis este conştient că actualul sezon nu seamănă deloc cu cel din 2019, când Grecia a primit 33 de milioane de turişti, iar acest sector a avut încasări de 18 miliarde de euro.

Anul acesta obiectivul nedeclarat este, potrivit mediilor de specialitate, să fie obţinut un sfert din aceste încasări.

În perspectiva atingerii acestui obiectiv, ministrul turismului, Jaris Theojaris, a semnat marţi un acord cu turoperatorul TUI, pentru a atrage în Grecia cel puţin 1,5 milioane de turişti germani, jumătate din numărul celor care au venit în 2019 cu un pachet turistic al acestei agenţii.

BVBStiri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (28/09/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21-25 Septembrie 2020

COMPA S. A. (CMP) (28/09/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii - 21-25.09.2020

PROMATERIS S.A. (PPL) (28/09/2020)

Disponibilitate raport semestrial consolidat 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (25/09/2020)

Raport curent conform art. 234, lit. i). al Regulamentului ASF nr. 5/2018