Update articol:

Grevă de avertisment la Electroaparataj Târgovişte

Sursa: Cartel Alfa Sursa: Cartel Alfa

Sindicaliştii de la Electroaparataj Târgovişte (ELJ), producător de aparate electrice controlat de fondul de investiţii Broadhurst, au organizat, astăzi, o grevă de avertisment, 09.00-11.00. 

Sindicatul Valahia susţine într-un comunicat de presă: “Principalele revendicări ale salariaţilor sunt: creşterea salariului minim pentru muncitorul calificat cu 20% peste salariul minim la nivel naţional, introducerea unei grile de salarizare cu 6 trepte şi implementarea unui Regulament de promovare, acordarea alimentaţiei de protecţie sub formă de carne de pui, pentru lucrătorii din hala de producţie, acordarea unui spor de 15% pentru lucrătorii care lucrează în condiţii grele de muncă, acordarea sporului de vechime în muncă între 5 – 25%, folosirea fondului social pentru decontarea abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun sau subvenţionarea biletelor de odihnă şi tratament cu 1400 lei/salariat/an, plăti compensatorii în caz de disponibilizare, prima Paşte/Crăciun 650 lei, prima de vacanţă – 1.200 lei, tichete de masă de 15 lei/zi.

Potrivit legii, pe perioada grevei, angajatorul nu are voie să înlocuiască persoanele aflate în greva cu alţi lucrători iar persoanele aflate în greva nu au voie să împiedice activitatea celor care nu fac greva, dacă acestea vor există.

În lipsa dialogului social şi a împărţirii echitabile a resurselor financiare ale companiei, singură şansă de a trăi mai bine pentru salariaţii din România este ori să plece din ţară, ori să lupte pentru drepturile lor şi o viaţă mai bună. Salariaţii din Electroaparataj SA au ales să lupte pentru drepturile lor.

Patronatul SC Electroaparataj SA a refuzat constant şi cu consecvenţă să aibă un dialog real cu Sindicatul Valahia (pentru finalizarea procedurii de obţinere a reprezentativităţii sindicale, Sindicatul Valahia a trebuit să se adreseze instanţei de judecată şi numai în urmă executării silite şi aplicării de penalităţi a obţinut o banală adeverinţă cu numărul de salariaţi). Sindicatul Valahia a aprobat folosirea Fondului de grevă pentru susţinerea financiară a salariaţilor grevişti de la Electroaparataj SA, membrii ai Sindicatului Valahia.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industrie, la care este afiliat Sindicatul Valahia, a aprobat folosirea fondului de greva constituit la nivelul federaţiei, pentru susţinerea grevistilor, în cazul în care greva va depăşi 60 de zile. În cazul în care revendicările nu le vor fi soluţionate, salariaţii SC Electroaparataj SA Târgovişte vor declanşa greva generală pe perioada nelimitată, începând cu 30 aprilie 2019, ora 07.00”.

 

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020