Update articol:

Grindeanu: PSD vrea comisie parlamentară de anchetă pentru situaţia din energie

Sorin Grindeanu, Prim-vicepreşedintele PSD Sursa foto: Facebook

Parlamentarii social-democraţi au decis, luni, să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Legislativului pentru audierea ministrului Energiei şi a altor reprezentanţi ai autorităţilor din domeniu, a anunţat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

“Creşterea explozivă a preţurilor la energie şi la gaze a fost principalul subiect al discuţiei noastre de astăzi, din şedinţa grupurilor reunite, şi am decis să solicităm înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, cu audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, a preşedintelui Consiliului Concurenţei, a Protecţiei Consumatorului şi ANRE. Noi credem că s-a ajuns prea departe în toată această nebunie de creştere de preţuri. Oamenii, pe de o parte, au aceleaşi salarii, aceleaşi pensii, copiii au aceleaşi alocaţie, pentru că, aşa cum toţi românii ştiu, toate aceste lucruri au fost îngheţate de premierul Cîţu. În schimb, pe de altă parte, avem creşteri foarte mari la facturile de energie şi gaze naturale, care aproape s-au dublat, alimentele se scumpesc de la o zi la alta, la fel şi preţul benzinei”, a afirmat Grindeanu, potrivit Agerpres.

În paralel, a adăugat el, PSD vrea ca legea privind consumatorul vulnerabil să fie votată cu celeritate în Camera Deputaţilor – cameră decizională – şi să intre în vigoare la data de 1 octombrie a acestui an.

“Nu suntem de acord sub nicio formă cu propunerea făcută de premierul Cîţu privitoare la amânarea termenului intrării în vigoare a acestei legi. Românii trebuie ajutaţi acum, nu vara viitoare. Pe de altă parte, am văzut că Florin Cîţu nu vrea să reducă TVA-ul la utilităţi (…), nu vrea decât să preia şefia PNL-ului, aceasta este singura prioritate pe care o are prim-ministrul în acest moment, nu protejarea românilor faţă de dublarea facturilor”, a susţinut Sorin Grindeanu.

Tot în această sesiune, parlamentarii PSD au decis să solicite ca iniţiativa “Fără penali în funcţii publice” să fie adusă cu prioritate pe ordinea de zi a Senatului – cameră decizională în acest caz.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera