O anchetă a legislativului austriac a descoperit o “dependenţă reciprocă” între fostul guvern şi o importantă companie de jocuri de noroc, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.
Judecătorul care supervizează aşa-zisa comisie de anchetă Ibiza a remis vineri parlamentului un raport de 870 de pagini referitor la posibile fapte de corupţie în rândul coaliţiei dintre Partidul Popular (OeVP, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremă-dreapta) care a guvernat Austria între 2017 şi 2019.
Legăturile excesiv de apropiate dintre aceste formaţiuni şi grupul austriac Novomatic “au permis acestuia din urmă să se bucure de un cuvânt de spus în sectorul jocurilor de noroc şi de perspectiva unui amendament la legea jocurilor de noroc”, se arată în raportul confidenţial, potrivit agenţiei austriece de presă APA.
Acesta mai arată că reprezentanţi ai guvernului austriac au purtat în mod făţiş discuţii regulate şi intense cu Novomatic.
Raportul nu a fost încă aprobat de parlament.
OeVP şi FPOe au dezminţit în mod repetat acuzaţiile de favoritisme în timpul guvernării lor comune.