Update articol:

În 2020 s-a înregistrat un divorț la fiecare 3,5 căsătorii; Divorce Journey lansează Academia Post-Divorț

Studiile Institutului Național de Statistică (INS) arătau că în 2019 una din patru căsătorii din România se finaliza printr-un divorț. Aceasta în condițiile în care la începutul anilor 90 doar una din șase căsătorii se finaliza prin divorț. Pandemia a accentuat acest fenomen, astfel că în 2020
s-a înregistrat un divorț la fiecare 3,5 căsătorii. Practic, România a ajuns de la 16% rata divorțurilor în 1990 la 28,5% la finalul lui 2020. Plecând de la aceste premise, Divorce Journey lansează Academia Post-Divorț, prima școală de educație, susținere și dezvoltare personală pentru persoanele care au trecut printr-un divorț.

Raportatele INS arătau că în 2020, în România durata medie a unei căsătorii care se finalizează prin divorț era de doar 9,5 ani. În România, la finalul primului an de pandemie, se înregistra un divorț la fiecare 3,5 căsătorii. La polul opus, durata căsătoriilor care s-au finalizat cu divorț în Italia era de 24,6 ani, potrivit studiului internațional din 2017 „Marital Satisfaction, Sex, Age, Marriage Duration, Religion, Number of Children, Economic Status, Education and Collectivistic Values: Data from 33 Countries”.

„În 1990 se înregistra un divorț la fiecare șase căsătorii, iar la finalul anului 2020 una din 3,5 familii eșua. Practic, am ajuns de la o rată a divorțurilor de 16% la una de aproape 29%. Plecând de la aceste premise, Divorce Journey lansează Academia Post Divorț, prima școală de educație, susținere și dezvoltare personală pentru persoanele care au trecut printr-un divorț”, spune Dr. Gabriela Saulea, fondatoarea Divorce Journey.

În urmă cu un an, Domnica Petrovai, coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mentală a Copilului și Adolescentului din România, anunța că „avem cea mai scăzută durată a relației de cuplu din Europa”. Oficialul explica acest fenomen ca un rezultat al experienței în familie și al celei din școală, „unde deseori ești sancționat, pedepsit fără să fii sprijinit să depui un efort punctual și înveți teama de eșec pe care o aplici și în relația de cuplu”.

„Investim ani mulți în educația profesională, dar pentru viața personală nu există o formă de educație formală. Învățăm despre relații copiind modelele parentale sau din contră, căutăm experiențe total opuse celor văzute în familie. Rezultatele arată că bazându-ne doar pe această formă de educație, am ajuns la o rată a divorțului crescută și la cea mai mică longevitate a căsniciilor din Europa”, afirmă Dr. Gabriela Saulea, fondatoarea Divorce Journey, singurul program de revenire după divorț din România.

Studenții Academiei Post-Divorț au acces la tehnici și exerciții de depășire a divorțului, de creștere a încrederii și deschiderii către relații sănătoase. Educația cuprinde informații despre psihologia cuplurilor, parenting după divorț, comunicarea cu copiii, precum și limbajele folosite de parteneri. Alte subiecte din cadrul Academiei vizează creșterea respectului de sine, a iubirii și a stimei de sine în cazul persoanelor care au suferit pierderi ale acestora o dată cu divorțul.

„Aspectele teoretice și practice sunt menite să-i ajute pe studenții Academiei Post-Divorț să vindece trauma despărțirii, să pășească încrezători către noi relații și să aleagă în cunoștintă de cauză un nou partener și un nou stil de viață”, explică Dr. Gabriela Saulea.

Academia Post-Divorț este o școală online pe bază de abonament. Structura Academei cuprinde patru elemente de bază: platforma de studiu, grupul privat de facebook, intâlnirile live și comunitatea.
a) Platforma pe care sunt urcate cursurile, seminariile, exercițiile, cărțile și materialele de studiu.
b) Grupul de Facebook este locul în care participanții se pot cunoaște, pot face networking, se pot conecta cu alți oameni ca ei.
c) Întâlnirile live pe Zoom si Facebook, în care se vor discuta subiecte pe o temă relevantă, anunțată în prealabil.
d) Comunitatea este una dintre cele mai importante componente ale Academiei.

Toate discuțiile din cadrul Academiei sunt private și pot fi accesate doar de ceilalți participanți.
Academia Post-Divorț își deschide porțile virtuale pe 26 ianuarie, ora 19.00, pe adresa de ZOOM https://divorcejourney.ro/academia-post-divort/

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (20/05/2022)

Notificare prag detineri/vot > 5%

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (20/05/2022)

Comunicat referitor tarife transport

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/05/2022)

Optiuni pe actiuni acordate catre administratori si angajati

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/05/2022)

Hotarare CA privind aprobarea comitetelor consultative