Update articol:
ASF REACŢIONEAZĂ LA ACUZAŢIILE LUI DARIUS VÂLCOV PROVIND LISTAREA DIGI

Investigaţie privind investiţiile Fondurilor de Pensii administrate privat în DIGI

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că demarează o investigație privind investițiile fondurilor de pensii  administrate privat, în urma declaraţiilor consilierului premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, care a lansat un atac dur la adresa trustului Digi, arătând că listarea acțiunilor la BVB s-ar fi făcut ilegal și că fondurile private de pensii care administrează banii din Pilonul II ar fi investit ilegal în Digi.

Darius Vâlcov – atacă, din nou, listarea DIGI

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) în acțiunile unei companii listate la Bursa de Valori București, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) transmite următoarele precizări:
“Având în vedere principiul liberei circulații a capitalului la nivel european, orice emitent dintr-un stat membru al Uniunii Europene (UE) se poate lista în alt stat membru UE, prin procedura de pașaportare (passporting). În astfel de situații, prospectul de emisiune trebuie aprobat de către autoritatea de supraveghere din statul de origine.

În cazul listării la Bursa de Valori București a companiei Digi Communications N.V., prospectul de emisiune a fost aprobat de autoritatea din Olanda, Autoritatea de Supraveghere Financiară fiind doar notificată cu privire la acest demers. Prospectul, făcut public în vederea listării, pune la dispoziția investitorilor toate informațiile relevante despre situația companiei și menționează inclusiv riscurile asociate, precum: riscuri referitoare la activitatea și industria în cadrul căreia își desfășoară societatea activitatea, riscuri legate de aspecte legale și de reglementare și de litigii, riscuri legate de investițiile în țările în care societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de poziția financiară și riscuri legate de ofertă și de acțiuni.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat o investigație a tuturor aspectelor rezultate în urma informațiilor apărute în spațiul public. Asigurarea stabilității piețelor financiare non-bancare, precum și verificarea respectării prevederilor legale incidente acestor piețe, reprezintă obiective fundamentale ale ASF.

În situația în care, în urma analizelor efectuate, Autoritatea constată nerespectări ale legislației care guvernează activitatea entităților supravegheate, adoptă măsurile care se impun conform legii sau sesizează, după caz, organele abilitate”.

 

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (05/12/2024)

Raport tranzactii 31 decembrie 2023 - 4 decembrie 2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (05/12/2024)

Obtinerea unei licente din partea ANRE

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/12/2024)

Decizie Consiliu de Administratie - consolidarea valorii nominale a actiunilor

ROMCARBON SA (ROCE) (05/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/12/2024)

Notificare prag detineri/vot >5%