“Toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România!” * “Draftul de rectificare bugetară este o catastrofă” * “Am ajuns să avem un guvern irațional” * “Persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție”
Toate sondajele din ultimele luni arată că 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită, în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul reuniunii Consiliului Național al PNL de astăzi.
În opinia președintelui, situația generală a țării este proastă, explicând:
”Nu îmi face nicio plăcere să spun așa ceva fiindcă sunt Președintele României și mi-aș dori tare mult să mă adresez unei adunări și să spun «Dragii mei, României îi este bine», dar poate, cu ajutorul vostru, ajungem și acolo!
În decembrie 2016 am avut alegeri parlamentare. A câștigat, după cum știm, PSD, cu promisiuni mari. Au promis românilor că va curge lapte și miere, că vor face economia să meargă, că vor crește salariile și pensiile, că toți vor avea locuri de muncă și, în general, va fi atât de bine cum nu s-a văzut vreodată. Dar, ghinion, nu s-a întâmplat așa. Au început să lucreze la cu totul altceva. Au început, și cred că pentru politicieni nu a fost o surpriză, au început să demonteze justiția românească! Asta a fost prioritatea reală a PSD. Au urmat nenumărate faze în care au încercat să aducă justiția sub controlul politic al PSD și încearcă și acum, au încercat să inhibe lupta anticorupție, dar ea va continua. Și-au dat seama că lumea așteaptă totuși altceva și au pus în operă o păcăleală, prin care le-au explicat oamenilor că le cresc salariile și pensiile, dar ele nu au crescut. Și acolo unde, totuși, suma pe fluturașul de salariu a fost puțin mai mare, bucuria a fost de foarte scurtă durată fiindcă, din urmă, printr-o politică economică proastă, prin gestionarea proastă a finanțelor țării, PSD a reușit să aducă la viață inflația, au început să crească dobânzile și acea mică creștere de care, inițial, s-au bucurat unii, a dispărut. Ce a rămas? O țară, care este din ce în ce mai dezamăgită, o țară care așteaptă soluții.
Toate sondajele din ultimele luni arată că 80%, atenție, 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Este acesta un semnal extrem de puternic? Este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere, cu o economie în puternică creștere, au preluat o Românie care a fost extraordinar de bine situată în cadrul structurilor euro-atlantice, o țară care, în fine, începuse să fie nu doar văzută, ci și respectată, cu o abordare pro-europeană, cu o abordare pro-atlantică. Și ce s-a întâmplat? Cum a dispărut acest sentiment bun? Cum a dispărut optimismul? Cum a revenit pesimismul între oamenii de afaceri, între investitori, între partenerii internaționali, între noi? Explicația, dragii mei, este cât se poate de simplă. Un politician pe nume Dragnea, împreună cu câțiva acoliți, au pus mâna pe puterea în PSD, în Guvern și în Parlament și, de atunci, încearcă să folosească această putere în interes propriu și personal, pentru a scăpa de justiție. Nu-i preocupă nici țara, nici economia, nici românii, ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa și în lume? Îi preocupă pur și simplu să scape de dosare. Așa ceva, dragii mei, nu am avut încă în România. Așa ceva nu este posibil într-o țară europeană, într-o țară democratică. Și nu numai atât, au început acțiuni de neimaginat, persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în România din anii întunecați ai comunismului”.
Klaus Iohannis a spus liberalilor prezenți la eveniment că toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România: ”Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să vedem cum tot ce este bun, tot ce a fost construit în România este destructurat, doar pentru a scăpa o mică gașcă politică, care a pus mâna pe putere, de dosare penale. Așa ceva nu se poate! Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri (n.r. vineri) am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs. Dar e trist. După ce doamna Prim-ministru a publicat – vă povestesc doar ultima fază, pentru că sunt nenumărate, este un șir nesfârșit – deci, doamna Prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu! Și am contestat la Curtea Constituțională acest demers. Este un conflict constituțional, de natură juridică. După ce am înaintat la Curtea Constituțională acest demers, doamna Prim-ministru m-a sunat, să îmi spună că pleacă în concediu și că toate sunt bune. Asta, după ce, în paranteză, publicase acel draft de rectificare bugetară, care este o catastrofă. Dar nu despre asta am vorbit prioritar. I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și că acea decizie este temei de conflict constituțional. Și știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase! Mai ireal decât așa, mă scuzați, nu cred că se poate!
Acest stil de conducere irațională, ireală, nu poate să continue! Este nevoie de o alternativă. rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a reinstaura raționalitatea și normalitatea în România! Pentru asta, însă, chiar dacă nu sunteți singuri în Parlament, nu sunteți singuri în societate, e nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid, și puteți!
(…) Spuneți oamenilor că știți cum trebuie guvernată țara. Și cel mai important lucru, spuneți oamenilor simpli, mergeți între oameni, mergeți tot timpul între oameni și le spuneți. Nu așteptați o campanie electorală! Prea des aud – «știți, avem un blocaj media, nu ajungem să comunicăm». Nu există așa ceva! Oamenii sunt afară, vă așteaptă!
Explicați oamenilor cum veți transforma această situație irațională, ireală, în normalitate. Spuneți oamenilor cum se poate construi o conducere, o guvernare normală, rațională. Avem nevoie în România de un guvern al raționalității naționale! Explicați oamenilor de ce așa nu se poate. Explicați-le că aveți soluții pentru a înlocui o conducere incompetentă și toxică cu o conducere pentru oameni, pentru România!”
În finalul discursului, Klaus Iohannis a declarat liberalilor că se luptă pentru a îngrădi efectele nefaste ale acestei guvernări pesediste.