Update articol:

Iulian Mareș:  Mă deranjează minciuna și hoția din administrația publică și din politică; sunt peste tot și se soldează adesea cu nedreptăți la adresa cetățenilor

photo by Alisa Rujovič ? photo by Alisa Rujovič

Iulian Mareș, care este și colaboratorul financialintelligence.ro, vrea să intre în administrația publică, intenționând să ocupe postul de City Manager în orașul Fierbinți. Acesta ne-a acordat un scurt interviu despre administrație, în general, dar și despre proiectele lui de viitor în acest domeniu. 

Din postările tale de pe Facebook, observ că intenționezi să intri în administrația publică? E adevărat? Dacă da, ce poziție urmărești?

Iulian Mareș: Este adevărat. Intenția mea e să ocup postul de City Manager sau, cum se regăsește în legislația românească, de administrator public. Este un concept adus în România odată cu adoptarea legii nr. 215/2001, deci există de aproape 20 de ani, dar ca multe altele a fost aplicat formal, cel mai des. Pe de altă parte, orașele care s-au dezvoltat în ultimul deceniu … aș da ca exemplu Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și, mai nou, Târgoviște, au avut și au manageri de oraș care își înțeleg bine rolul și contribuie la dezvoltarea locală. Sunt și multe comune unde se vede performanța managerilor de oraș, în echipă cu primarii aleși prin vot.

Eu sunt adeptul modelului suedez de administrație publică, e unul extrem de transparent și participativ.

Sunt dator cu câteva mențiuni: nu am fost încă nominalizat oficial, iar ocuparea funcției de City Manager presupune trecerea de trei filtre: unul electoral – candidatul cu care fac echipă să obțină victoria în alegeri și două procedurale – validarea propunerii de către consiliul local și câștigarea concursului care trebuie organizat ulterior.

Vrei să intri și în politică?

Iulian Mareș: Nu. Nu fac parte din niciun partid și nu doresc să ader la vreunul. Am prieteni în toate partidele din România, mai puțin în UDMR … care oricum, nu e partid, legal vorbind. Am constatat că apartenența la un partid sau altul vine la pachet cu anumite constrângeri. Țin să-mi păstrez libertatea de decizie, încât să pot răspunde numai în fața oamenilor, a comunității. Am la dispoziție oricând varianta colaborării cu oamenii din administrație, atât timp cât înțelegem toți că muncim pentru binele comun.

De altfel, am constatat deja că intenția mea de a accede în administrația publică a deranjat profund reprezentanții locali ai partidelor “tradiționale”, eu nefiind parte a blatului pe care l-au avut mereu, dincolo de vopseaua politică a fiecăruia.

Ce te nemulțumește la administrația publică/politică?

Iulian Mareș: Minciuna și hoția … sunt peste tot și se soldează adesea cu nedreptăți la adresa cetățenilor. Sunt ani din viața oamenilor, pierduți din cauza acestor două trăsături ale administrației publice românești, iar lipsa de competență a celor care conduc la nivel local reprezintă o consecință a minciunii și hoției. Trebuie să vindecăm comunitățile de această boală, căci tinde să prindă o rădăcină prea adâncă. Eu sunt adeptul modelului suedez de administrație publică, e unul extrem de transparent și participativ. Sunt conștient că pentru unii Suedia e o țară cu rezonanță negativă, dar am fost acolo și am analizat atent situația. Oamenii sunt parte a actului administrativ, zi de zi. Sunt consultați asupra tuturor chestiunilor care privesc mersul comunității, iar pentru asta sunt foarte bine informați. La fel este și modelul german. Deci, în primul rând, trebuie să instituim transparență și să informăm constant cetățenii. Eu aș transmite live pe Facebook toate ședintele de consiliu local…

De ce ai ales Fierbinți?

Iulian Mareș: Pentru că locuiesc în Fierbinți de peste cinci ani. Nu permanent, căci muncesc în București și asta îmi cere să fiu prezent în ambele orașe. Prin familie, aparțin de comunitatea locală din Fierbinți și consider că am partea mea de responsabilitate față de ce se întâmplă acolo. Un alt motiv vine din convingerea că Fierbințiul e un oraș cu mare potențial de dezvoltare, dar a fost sufocat cu intenție de anumite grupuri, interesate să țină sub control resursele locale. Putem observă în multe alte locuri din România acest lucru, nu e cu nimic diferit la Fierbinți. Dar consecința e că economia locală a stagnat, chiar a regresat, de fapt. Concret, nu sunt locuri de muncă, deoarece nu au fost permise investițiile.

Cum vezi viitorul României?

Iulian Mareș: Viitorul apropiat sau îndepărtat? Glumesc … văd viitorul apropiat, sunt conștient de lucrurile pe care trebuie să le facem, că națiune și că stat. Sper să reușim să aducem mai aproape aceste două paliere de existență ale României – națiunea și statul. Cu excepția scrutinelor electorale, cetățenii au avut parte de prea puțină implicare în treburile statului, iar după 30 de ani se văd rezultatele. Nu mai putem continua așa, suntem prea vulnerabili din interior. 

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (29/10/2020)

Erata - Hotarari AGOA din 29.10.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (29/10/2020)

Notificare prag detineri/vot >5%

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (29/10/2020)

Plata cupon 45, rambursare rata principal 44 & calcul rata dobanda pentru cuponul 46

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (29/10/2020)

Plata cupon 49, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 50

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (29/10/2020)

Semnare documente relationate de suplimentarea unui credit sindicalizat