“Analiștii vorbesc de mult timp despre sfârșitul unui sistem (global) condus de Statele Unite și apariția unui secol asiatic. Acest lucru se întâmplă în fața ochilor noștri”, a afirmat luni șeful diplomației europene, Josep Borrell, conform presei belgiene. În opinia sa, lumea se schimbă cu viteză foarte mare, iar criza coronavirusului acționează ca un catalizator în această privință.
„Întărește o tendință deja marcată”, a adăugat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, la o întâlnire anuală a diplomației germane la Berlin. “Trăim într-o lume fără un lider clar, în care Asia ocupă din ce în ce mai mult spațiu, din punct de vedere al economiei, securității și tehnologiei. Dacă secolul 21 va fi “secolul asiatic” aşa cum a fost secolul XX-lea „american”, s-ar putea constata că pandemia va fi pivotul acestei schimbări”, a adăugat oficialul spaniol.
“Aceasta este într-adevăr prima criză majoră după decenii în care Statele Unite nu au preluat conducerea pentru a răspunde la nivel internațional. Poate că nu doresc acest lucru, dar vedem tensiuni în creștere peste tot, în special, între Statele Unite și China”, a mai spus Borrell, care consideră că există riscul ca UE să fie prinsă între cele două puteri: “Presiunea de a alege între părți devine din ce în ce mai importantă. Trebuie să acordăm prioritate valorilor și intereselor noastre europene și să evităm să fim exploatați de unul sau de altul”.