Update articol:
ADVERTORIAL

LUXURYIMOB are peste 3000 de oferte imobiliare de lux

* “Piaţa de lux merge în perioadele de criză“

* “Randamentul unui imobil de lux scos la închiriere sau vânzare pleacă de la 5% până la 10%, în condiţiile în care o bancă nu va putea oferi nici jumătate din randamentul minim”

Interviu cu reprezentanţii LUXURYIMOB

Ce este LUXURYIMOB cui se adresează?

LUXURYIMOB primul portal de imobiliare și turism de lux din România, fiind dedicat în mod exclusiv pentru listarea imobilelor de lux, profesioniștilor: agențiilor imobiliare, dezvoltatorilor, hotelierilor și persoanelor juridice.

Care a fost valoarea investiţiei în LUXURYIMOB?

Valoarea investiției se ridică la peste 80.000 euro, iar până anul viitor va depăși 150.000 euro, majoritatea banilor fiind investiţi în marketing, echipă, mentenanță și dezvoltare.
Suntem în discuții cu mai mulți posibili viitori parteneri.

Câte imobile au fost tranzacţionate prin LUXURYIMOB?

În momentul acesta, la câteva luni de la lansare, LUXURYIMOB are peste 3000 de oferte de lux din București și restul ţării, case în București care au preţuri începând de la 500.000 euro până la 10 milioane de euro, penthouse-uri, hoteluri de 4 și 5 stele, atât pentru vânzare cât și pentru turism, conace.
Cu toate că suntem la început, avem monitorizări și confirmări de clienți, graţie partenerilor noștri care își listează ofertele de lux pe portal.

Publicul țintă LUXURYIMOB este acel segment format din oameni de afaceri, doctori, investitori, avocați, IT-işti , directori, companii sau mediul diplomatic, vedete, sportivi, persoane publice și toți acei oameni care doresc un imobil de lux sau o vacanță de lux în România, atât pentru uz personal cât și pentru o investiție.

Pe LUXURYIMOB se vând în special imobile renovate, noi și proiecte în curs de dezvoltare, imobilele vechi sunt acceptate doar cele din zonele de lux ale orașelor, care au un potențial arhitectural de patrimoniu/cultural sau de investiție.
De aceea pe LUXURYIMOB avem niște praguri minime de prețuri de la care se pot lista imobilele. De exemplu un apartament de două camere la vânzare în București are un prag minim de la care se poate lista oferta de 90. 000 euro, în Cluj de 70.000 euro și în țară de 60.000 euro.
Astfel eliminăm ofertele care de multe ori se prezintă ca fiind de lux, dar nu au nici o legătură cu acest concept.
În zona hotelieră acceptăm doar hotelurile de 4 și 5 stele, case și apartamentele de lux care sunt oferite în regim de aparthotel.

Care sunt planurile de viitor în ceea ce priveşte LUXURYIMOB?

Vrem să ne consolidăm pe piața din România în următorii 3 ani, iar peste 4-5 ani dorim să extindem business-ul la nivel european.

Cum a evoluat piaţa imobiliară de lux în ultimele luni? Piața imobiliară de lux, în ultima jumătate de an, a evoluat într-un trend crescător, cu toate că se preconiza o criză generată de mai mulți factori economici, plus lipsa forței de muncă.
Luxul a cunoscut o creștere, atât în tranzacționarea ofertelor, conform ANCPI, cât și analizelor imobiliare făcute de agenții.

Preconizaţi o criză în imobiliarele de lux, în acest an?

Luxul merge în perioadele de criză, ofertele se consolidează, prețurile, dacă au fluctuații descendente, sunt foarte mici, pentru că majoritatea proprietarilor de lux își permit să le închirieze și să aștepte un an-doi-trei până totul revine la normal, pe trend crescător.
Anul acesta noi nu preconizăm nici o criză, mai ales în segmentul de lux.

Pot să vă spun, încă, că există o altfel de criză, în ceea ce priveşte terenurile și pozițiile de lux, care, de la an la an, sunt tot mai puține, iar cererea devine mai mare decât oferta!

Care a fost cel mai scump imobil tranzacţionat prin LUXURYIMOB?

Noi nu monitorizăm tranzacțiile finalizate, LUXURYIMOB nu vinde, nu închiriază și nu cazează, doar aduce clientul final în legătură directă cu profesionistul, fie el agenție, dezvoltator, hotelier sau proprietar persoană juridică.
Cele mai scumpe imobile de pe portal se ridică la peste 2,5 milioane euro penthouse, 10 milioane euro o casă sau chiar la peste 20 milioane euro/proprietate, clădiri de birouri, un spital chiar sau hoteluri.

Care sunt zonele de lux cel mai intens tranzacţionate?

În București cele mai tranzacționate sunt Dorobanți Capitale, Şoseaua Nordului parc Herăstrău, Primăverii , Kiseleff-Aviatorilor, Floreasca.

În Cluj avem zona Andrei Mureșanu, Zorilor, Centru, Gheorgheni, Baciu.

Urcă în top destul de rapid orașele Iași și Timișoara, dar să nu uităm și zonele turistice, Brașov cu Valea Prahovei și litoralul românesc Constanța-Mamaia.

Cum sunt preţurile imobilelor de lux de la munte versus mare?

LUXURYIMOB are oferte atât din Brașov – Valea Prahovei cât și din Constanța- Mamaia, Vama Veche.
Prețul la vânzare între zona montană și cea de litoral nu are o diferență majoră, fiind aproximativ la fel, luând în calcul panorama (munte-mare), poziția, finisajele. Același exemplu îl vedem și la ofertele pentru vacanțe, doar în Mamaia, în timpul sezonului iulie-august, prețuri sunt mai mari decât zona montană pe cazare, datorită festivalelor și a cluburilor VIP care se regăsesc în această stațiune.

Cum caracterizaţi piaţa de vânzare versus piaţa de închiriere a imobilelor de lux?

Piața de vânzare în zilele noastre este mai activă decât piața de închiriere, mai ales la apartamente, datorită apariției unui val de proprietăți noi pe piață. Conform Institutului de Statistică, în 2018 s-au livrat peste 10.000 de proprietăți noi în București și Ilfov, e normal ca piața de închiriere să cunoască o stabilitate și o ușoară scădere.

Sunt imobilele de lux o investiţie? Care este randamentul pe an/pe cinci ani comparativ cu dobanda bancară?

Aici, mai întâi, LUXURYIMOB poate oferi 4 beneficii pe care le are un imobil de lux și 6 motive să investeşti în astfel de oferte:

1.Beneficii pe termen scurt vs beneficii pe termen lung;
2.Beneficii pentru familie;
3.Beneficii care ar putea influența stilul de viață
4. Beneficii financiare ce vă interesează pe dumneavoastră.

Randamentul pleacă de la 5% până la 10%, în condiţiile în care o bancă nu va putea oferi nici jumătate din randamentul minim a unui imobil de lux scos la închiriere sau vânzare.

Cele 6 motive să investeşti într-un imobil de lux sunt:

· Valoarea unei imobil de lux crește în timp
· Un imobil de lux îți conferă un statut privilegiat
· Te bucuri de ultimele soluții tehnologice
· Te simți în siguranță
· Un imobil de lux este unic
· Proprietățile de lux sunt construite în zone privilegiate

 

“Luxul este să locuiești și să călătorești cu stil oriunde ai putea visa, iar la destinație să te aștepte ceea ce te definește, te inspiră, te motivează și te liniștește!” by LUXURYIMOB

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/09/2020)

Aprobare Tribunal - fuziune prin absorbtie a companiilor de servicii energetice

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/09/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/09/2020)

Convocare AGOA - 23 (26) octombrie 2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/09/2020)

Comunicat referitor la AGOA din 12.10.2020