Generația baby boomers deține averi uriașe, după ce a beneficiat de o perioadă istorică de creștere economică și câștiguri financiare, însă moștenitorii nu ar trebui să își facă speranțe prea mari, potrivit Fortune.com.
Estimările privind așa-numituk „Mare Transfer de Avere” variază, unele ajungând până la 124.000 de miliarde de dolari. Un raport publicat luna trecută de Visa Business and Economic Insights estimează însă o valoare mai modestă, de 93.000 de miliarde de dolari, sumă care este totuși de aproximativ trei ori mai mare decât PIB-ul Statelor Unite.
Însă milenialii și membrii generației X care se așteaptă să moștenească această avere riscă să fie dezamăgiți. Visa compară situația cu câștigarea unui jackpot la loterie, urmată de diminuarea drastică a sumei efectiv încasate.
„Câștigi jackpotul, dar pierzi imediat jumătate dacă alegi, în mod inteligent, plata într-o singură tranșă. Apoi mai pierzi încă 30%-40% prin taxe și comisioane. Jackpotul afișat este uriaș, dar după reducerea pentru plata integrală, taxe și comisioane, suma care îți rămâne efectiv este mult mai mică. O dinamică similară se aplică și Marelui Transfer de Avere”, se arată în raport.
Potrivit calculelor Visa, baby boomers vor transmite mai departe 36.000 de miliarde de dolari din averea totală de 93.000 de miliarde de dolari, ceea ce ar însemna în medie aproximativ 515.000 de dolari pentru fiecare gospodărie care primește o moștenire.
Această estimare rezultă după excluderea averii deținute de cei mai bogați 1% dintre americani și după scăderea datoriilor și a altor obligații, precum și a cheltuielilor de pensionare, donațiilor caritabile, taxelor și comisioanelor.
În pofida faptului că este cea mai bogată generație, baby boomers continuă să aibă datorii importante. Potrivit Visa, 41% dintre proprietarii de locuințe cu vârste între 65 și 79 de ani și 31% dintre cei cu vârste de peste 80 de ani au încă datorii ipotecare.
Alte obligații financiare includ datorii pe carduri de credit și credite auto, împrumuturi garantate cu portofolii de investiții, precum și credite personale și pentru afaceri.
„Luate împreună, ponderea ridicată a proprietarilor vârstnici împovărați de costuri și nivelul semnificativ al datoriilor non-ipotecare indică faptul că mulți baby boomers au mult mai puțină flexibilitate financiară — și, potențial, mai puțină avere de transmis — decât sugerează cifrele prezentate la nivel general”, arată raportul.
După scăderea tuturor datoriilor, mai rămân aproximativ 88.000 de miliarde de dolari. O treime din această sumă aparține celor mai bogați 1%, astfel încât, după excluderea lor, rămân 60.000 de miliarde de dolari.
Însă persoanele aflate în segmentul 2%-10% al celor mai bogați dețin 44.000 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că restul de 90% dintre gospodăriile baby boomers dețin doar 16.000 de miliarde de dolari.
Baby boomers vor consuma, de asemenea, o parte importantă din avere în timpul pensionării, aproximativ 16.000 de miliarde de dolari, pentru locuințe, hrană, servicii medicale, medicamente și alte cheltuieli esențiale. La acestea se adaugă și taxele.
Astfel ajunge Visa la estimarea finală de 36.000 de miliarde de dolari care vor fi transmise efectiv ca moștenire.
Diferența foarte mare dintre baby boomers bogați și restul generației înseamnă că media de 515.000 de dolari pe gospodărie supraestimează suma pe care cei mai mulți mileniali și membri ai generației X o vor primi în realitate.
De altfel, aproape 75% dintre persoanele care vor primi moșteniri în cadrul acestui transfer de avere fac parte deja din segmentul celor mai bogați 2%-10%. Cei din categoria 10%-50% reprezintă aproximativ un sfert dintre beneficiari, iar cei din jumătatea inferioară a distribuției averii reprezintă doar o proporție foarte mică, potrivit Visa.
Cum cea mai mare parte a banilor ajunge la gospodării care sunt deja înstărite, o proporție și mai redusă din averea moștenită va fi cheltuită efectiv.
Visa estimează că aproximativ 28.000 de miliarde de dolari vor fi probabil economisiți sau investiți, iar doar 8.000 de miliarde de dolari vor fi utilizați pentru consum.
Având în vedere dimensiunea economiei americane, aceste cheltuieli ar urma să majoreze creșterea anuală medie reală a consumului cu doar 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%, în următorii 20 de ani.
Vestea bună pentru generațiile mai tinere este că baby boomers au început deja să le ofere o parte din avere moștenitorilor.
Popularitatea în creștere a așa-numitelor „skip-generation trips”, vacanțe în care bunicii călătoresc împreună cu nepoții fără părinții acestora, este un exemplu al acestei tendințe. 28% dintre bunici au făcut deja o astfel de călătorie, iar 35% intenționează să o facă în următorii trei ani.
De asemenea, dintre milenialii care dețin o locuință, aproximativ un sfert au primit ajutor de la părinți pentru avans și nu și-ar fi putut cumpăra actuala locuință fără acest sprijin.
„Pentru mulți, acest sprijin a făcut posibilă obținerea unui credit ipotecar, reducerea ratelor lunare sau achiziționarea unei locuințe mai scumpe. Totodată, reflectă o schimbare mai amplă în rândul generațiilor mai în vârstă, către ideea de a oferi bani în timpul vieții”, arată Visa.
„În loc să aștepte să transmită moștenirile mai târziu, mulți baby boomers își folosesc averea pentru a-și ajuta copiii să depășească acum obstacole financiare importante, atunci când sprijinul poate avea cel mai mare impact.”